Sfânta Scriptură și lupta cu diavolul care se ascunde în detalii

98

Câteva observaţii foarte vehemente făcute de către o studentă din Timisoara, M.M, în referire la cei care venerează moaştele Sfinţilor au fost preluate de către un “anumit” sector mediatic. Un sector care are o agenda foarte clară: ”globalistă”, anti-Ortodoxă, anti-naţională. Acel segment mediatic a folosit, pentru o clipă, gândurile, sunt convins sincere, ale M.M şi foarte repede o va da uitării. Oricum am reţinut acele gânduri şi m-am referit la ele într-un articol anterior. Căutând mai din aproape ce anume animă atitudinea M.M, am aflat că ea se încrede în doctrina “Sola Scriptura”(Doar Scripturile). Este un punct de vedere. Dar este un punct de vedere foarte riscant.

Doctrina ”Sola Scriptura” a fost iniţiată de către Martin Luther şi, până la un punct, pe bună dreptate. El era dezgustat de viciile şi decăderea curţii papale. Dar, mai apoi, s-a văzut că bunele lui intenţii nu erau suficiente, căci doctrina “Sola Scriptura” a devenit o armă folosită împotriva Bisericii. Dar este necesară o scurtă explicaţie a ce este doctrina “Sola Scriptura”.
În esenţă ea afirmă că singură sursă de căutare a lui Dumnezeu şi singurul răpuns asupra modului de a îl căuta este citirea şi respectarea strictă a textului Sfintei Scripturi. La prima vedere, o modalitate clară şi la îndemână. Dar detaliile nu se potrivesc şi întotdeauna “necuratul” sălăsluiește în detalii.

În primul rând trebuie stabilit clar: cine a creat pe cine. Scriptura a creat Biserica sau invers. Iar aici răspunsul istoric, faptic, împotriva căruia nu există argument, este clar, Biserica. Din nou trebuie să fim lămuriţi la înţelesul cuvintelor. Prin Biserică se înţelege totalitatea Poporului, laici şi cler, care împreună alcătuiesc Trupul mistic al lui Hristos. Revenind, deci, Biserica a fost cea care a alcătuit Scriptura, cea care a stabilit care sunt textele “canonice” şi care nu sunt, şi asta pentru a apăra pe credincioşi de căderea în eroare. Iar de la acest punct începe greşeala doctrinei “Sola Scriptura”. Din nou să ne referim la fapte care nu pot fi argumentate.

Urmând doctrina “Sola Scriptura”, de la Martin Luther şi până azi, au apărut aproximativ douăzeci şi patru de mii de denominaţii protestante şi neo-protestante. (Unii dintre cei care urmează această doctrină, ”Martorii lui Iehova”, ”Unitarienii” au împins zelul lor pentru “Sola Scriptura” aşa de departe că au sfârşit prin a nu mai fi creştini!). Dar lăsând orice glumă la o parte ne referim din nou la fapte. Dacă un Baptist şi un penticostal vor argumenta împreună, şi unul şi altul vor cita texte scripturistice. Deci din punct de vedere intelectual ei sunt pe acelaşi nivel. Atunci care poate fi explicaţia că, folosind aceeaşi doctrină, s-a ajuns la douăzeci şi patru de mii de denominaţii? Greşeala este una de metodologie. Scriptura nu poate fi explicată individual şi nu poate fi înţeleasă individual. Scriptura trebuie citită şi interpretată în Biserică, de către Trupul lui Hristos. Căci poporul adunat în Biserica încetează să mai fie, eu şi tu şi el, devine “altceva”, iar acest “altceva” este Trupul lui Hristos.

Dar doctrina ”Sola Scriptura” mai comite o colosală eroare când se opune Tradiţiei. Adevărul este că Tradiţia a existat mai înainte să fi fost Scriptura. Sfântul Pavel îi îndemna pe Tesalonicieni, pe Corintieni, pe Tit şi pe Timotei să respecte Tradiţia (predaniile) într-o vreme în care Evangheliile nici nu fusesra scrise. Căci aici este o altă mare neînțelegere.
Evangheliile au fost scrise cu un scop precis: că să aducă mărturie despre viaţa, moartea şi învierea Lui Hristos. Tradiţia orală a păstrat însă toate învăţăturile lui Hristos, cele pe care, dacă ar fi fost scrise, ”lumea întreagă nu le-ar cuprinde” (Iaon 21;25). Căci modul de rugăciune al primilor creştini urma modelul liturgic pe care îl avem și astăzi în Ortodoxie (“frângerea pâinii”). Iar cum spuneam, doctrina ”Sola Scriptura” este contrazisă de către existenta celor douăzeci şi patru de mii de denominaţii neo-protestante, această Hydra care devora Neamurile.

Iar la aceasta trebuie din nou adăugat că Biserica este una aşa cum şi Trupul lui Hristos doar unul este. Pentru ortodocși nu încape îndoială că Biserica Ortodoxă este cea care cuprinde Tradiţia şi tot adevărul scripturistic. Despre faptul că Biserica nu poate fi decât una, cea Pravoslavnică, în mod răspicat a demonstrat în urmă cu un veac şi jumătate, Alexei Khomiakov. În acelaşi timp, binecredinciosii nu consideră că doar ei se vor mântui. Ei afirmă că cei care se vor mântui, într-un chip tainc, sunt parte din Biserică. În vorbele lui Episcopului Kallistos Ware, un adevărat apostol al anglo-saxonilor, ”noi ştim unde este Biserica, dar nu ştim unde ea nu este”.

Cu aceste câteva gânduri m-am adresat lui M.M si celor care cred, ca și ea, în cea mai bună credinţă şi cu cele mai bune intenţii. Aş dori că ei să ştie că a schimba o părere rea cu una mai bună nu este o înfrângere, este o biruinţă şi o dovadă de discernământ intelectual. Dar, mai ales, nădăjduiesc ca ei să ştie şi să poată asculta glasul clopotelor care ne cheamă şi ne spun că drumul spre “acasă” ne rămâne deschis tuturor şi fiecăruia: ieri, azi, întotdeauna.

Alexandru Nemoianu
Istoric, The Romanian American Heritage Center

LĂSAȚI UN MESAJ