Servicii GRATUITE pentru români, de la 1 Aprilie! Vor fi decontate de casele de sănătate atât asiguraților, cât și neasiguraților

951
cabinet stomatologic

Nu este o glumă! Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial! Astfel, începând cu data de 1 aprilie anul curent, toți românii vor avea astfel de servicii gratuite.

Pentru anul curent și anul viitor, românii asigurați, dar și cei neasigurați în sistemul public de sănătate vor beneficia de servicii dentare decontate de casele de sănătate, potrivit unui act normativ care a fost recent publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 273/2018, precizează avocatnet.ro.

Așa cum era de așteptat, lista de servicii va fi mai lungă pentru cei asigurați în sistemul de sănătate decât pentru cei neasigurați. Mai mult, majoritatea serviciilor sunt prevăzute cu decontare integrală, adică fără plată.

Iată ce servicii de bază vor avea persoanele asigurate

Adulții vor putea merge la consultație gratuită o dată pe an, în timp ce copiii o vor putea face chiar de două ori. Pentru persoanele asigurate vor exista trei posibilități de decontare de către casă:

  • decontarea pentru copii, unde vorbim de acoperirea integrală a tarifelor (adică nu se mai plătește nimic)
  • decontarea pentru adulți (peste 18 ani), unde vorbim fie de acoperirea integrală a tarifelor, fie de reduceri de 60%;
  • un al treilea tip de decontare, pentru beneficiarii unor legi speciale, unde acoperirea este, de asemenea, integrală

    Pentru decontarea integrală sau de 60% din tarif sunt prevăzute următoarele tratamente: tratamentul cariei simple, obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei, pansamentele calmante, extracția dinților cu anestezie, diverse proteze, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, reparații și reconstrucții.

Mai mult, conform Ordinului Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a pachetelor de servicii medicale pentru 2018-2019, „în cadrul grupei de vârstă peste 18 ani – numai pentru tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă, casele de asigurări de sănătate decontează 100% tarifele aferente serviciilor de medicină dentară pentru care (…) este prevăzut procentul de 60%“.

Servicii gratuite pentru cei neasigurați

Persoanele neasigurate vor beneficia de urmtătoarele servicii gratuite: pansamente calmante/drenaj endodontic, tratamentul afecțiunilor parodonțiului cu anestezie, chiuretaj alveolar şi tratamentul hemoragiei, reducerea luxaţiei articulaţiei temporo-mandibulare, reparația și rebazarea protezelor și reparațiile aparatelor ortodontice.

DE REȚINUT! Aceste persoane vor suporta integral costurile pentru investigaţiile paraclinice recomandate-radiografii dentare şi tratamentul prescris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.