A fost odată ca niciodată în paradisul danubian un Eden postdecembrist, în care speranța, democrația și normalitatea începuseră să rodească printre pomii Grădinii. Însă, pe crengile arborilor, Jivinele sovietizate pregăteau hulpave un complot funest. Planul sinistru a debutat c-o „Emanație” cenușie strecurată prin gardul Paradisului carpatin, sâsâind și împroșcându-i pe antideluvienii treziți din somnul morbid al comunismului. Astfel, Balaurul a început să-i amăgească pe muritori că le va deschide mintea, să deosebească binele de rău (diktatura constituțională de autonomie) și că vor ajunge semizei în Empireul pe care el îl va crea. Beneficiind de naivitatea lor, Șarpele cel Șiret și-a scuipat veninul pe merele de sticlă, asistat și de celelalte reptile KGB-iste, dornice să epateze în Arealul binecuvântat.
Fiara cea dintâi se deosebea de celelalte dobitoace bolșevizate prin forța inelelor cu care anihila orice revoltă, împrăștiindu-și în același timp otrava pe fructul rumenit al „democrației originale”. Așadar, truditorii înșelați de patrihoțismul Dihaniei au mușcat lacomi în Duminica Orbului, devenind sclavii Fiarei haine. Totuși, o ceată de pământeni a rezistat ispitei, dar erau prea puțini să influențeze masele îmbibate cu fierea ucigătoare a Monstrului televizat. Toți cei ce-au cutezat să se împotrivească dominației lui au fost apoi linșați (mediatic sau fizic), iar hegemonia Dragonului s-a instalat rapid, grație lămpașelor și-a lopeților cu care-i tranchiliza pe „secesioniștii bănățeni” și pe „golanii” ce-i contestau autoritatea și alura revoluționară.
În scurt timp, Bestia a început să puieze, dând naștere, asemeni Hidrei din poveste, la tot soiul de năpârci colorate, care torceau malițioase la bietele făpturi hipnotizate. Apoi Bazilicul constrângător a prins să doboare cu coada fructele Grădinii în gurile flămânde ale odraslelor lui. Astfel, cele mai bune poame au fost oferite puiuților, care se hrăneau cu munca muribunzilor, iar Reptila a rânduit legi șerpiliene să protejeze îmbogățirea și privilegiile zmeilor (neo)comuniști.
În câțiva ani aceștia au sporit atât de mult, încât amăgiții adamici, jefuiți și puși în fața faptului împlinit, n-au mai avut altă soluție decât să-și ia tălpășița din landul devastat, migrând pe tărâmurile vestice.
La bătrânețe, descendenții trufași ai Șarpelui au reușit să-l detroneze, nemairecunoscându-l drept părinte pe cel ce i-a înnobilat cu stăpânirea Edenului mioritic. Perfidia Viperelor FSN a constat și-n faptul că au îmbrăcat de-a lungul deceniilor diferite piei — roșu, portocaliu, galben, verde —, metamofozându-se fulgerător după facțiunea șerpiliană ce cârmuia temporar fostul Paradis.
Dispersați și deznădăjduiți, pământenii au ales întotdeauna nebunește Tovărășia reptilelor și-au renunțat să mai lupte contra stăpânirii veninoase. Dar, pentru aceste elecțiuni bolnăvicioase, robii Dihaniei au dat mereu vina pe ursul siberian, pe taurul european ori pe vulturul american, delegând în același timp ca Șerpii mari și mici să fie întronați pe meleagurile Grădinii. Astfel, Rânjitorii au prosperat, orientându-se după dictonul „pleac-ai noștri, vin ai noștri”, Găștile lor fiind omniprezente și omnipotente în conducerea trebilor Edenului.
Nu cred sincer în sulița Sfântului Gheorghe din Apus, ce va însângera mortal Hidoșenia, și nici în existența zonelor nepătate de balcanism din (ex)Paradisul danubian. Fiecare colțișor al acestuia e plin de Cuiburi și de Jivine întunecate, odrasle ale Bestiei „salvatoare”.
În această situație sumbră, Empireul carpatin, distrus de veninul centralist al urmașilor Scorpionului, mai are o singură șansă: cetățenii să învârtă năprasnic spada descentralizării(=democrației) și să-i alunge degrabă pe Impostorii otrăvitori.
Perii cei albi ai Balaurului zâmbăreț să nu se pogoare nepedepsiți în Locuința Morților, pentru că a vărsat în vreme de pace sânge de război și l-a pus pe cingătoarea de la mijloc și pe încălțămintea din picioare! Sabia legii să cadă asupra capului lui blestemat și-a întregii Șerpării pe care a născut-o!