Mister în jurul dispariției unui adolescent din vestul țării. Ce s-a întâmplat cu Bogdan

119

Un adolescent de 16 ani, din Petrila, a fost dat dispărut de către tatăl său. Acesta le-a spus polițiștilor că fiul său a plecat de la domiciliul de o săptămână, din data de 27 martie, și nu s-a mai întors.

Petrileanul s-a prezentat la Poliția Orașului Petrila abia după o săptămână de la dispariția fiului său, Bogdan Petrișor Ianus.

„Bărbatul a precizat că minorul, în jurul orei 07:30, a plecat de acasă către unitatea de învăţământ la care studiază, din Petrila. În aceeași zi, în jurul orei 13:30, minorul a fost contactat telefonic de tatăl său, care, din discuţii, a înţeles că acesta s-ar fi aflat, în acel moment, la domiciliu. În jurul orei 16:00, bărbatul a revenit de la serviciu şi a constatat că fiul său nu se afla acasă, motiv pentru care l-a apelat în mod repetat pe telefonul mobil, însă acesta nu a răspuns şi nici nu a mai revenit la domiciliu”, a informat IPJ Hunedoara.

Bogdan Petrișor Ianus poate fi recunoscut după următoarele semnalmente: înălțime 1,60 m., greutate 55 kg., ten măsliniu, ochi căprui, păr şaten, tuns scurt, faţă ovală, urechi normale, bărbie ascuţită (nu are semne particulare). Minorul purta, la data plecării de la domiciliu, pantaloni de trening de culoare neagră, fără înscrisuri, hanorac de culoare gri, încălțăminte sport culoare neagră.

Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la depistarea acestuia, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgenţă 112.

sursa – ziardehunedoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.