Șefii de la educație schimbă complet abecedarul ! Cum vor învață micii școlari după noul abecedar

82

Ministerul Educației rescrie tot conținutul Abecedarului, deși manualele de clasa I din prezent sunt conforme programei școlare. Oficialii aduc în discuție Legea manualului școlar pentru a motiva hotărârea, însă această nu a fost încă aprobată, ci se află în stadiul de proiect. Aceștia au decis să nu prelungească contractele cu firmele care au făcut manualele de clasa I acum 4 ani, iar cei care vor rescrie Abecedarul sunt profesorii, care au trimis deja manuscrisele.

Ministerul Educației a decis să nu mai continue contractul-cadru încheiat acum 4 ani, prin contracte subsecvente care ar fi trebuit lansate prin licitație publică și atribuite prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). În schimb, acesta reface, având că autori profesori, toate manualele de clasa I.

Profesorii au trimis deja, la apelul Ministerului, 151 de manuscrise, și nu doar pentru clasa I, ci pentru materii de clasele I-VI. Între timp, Editura Didactică și Pedagogică se pregătește să fie unicul editor al manualelor școlare și spune, prin vocea directorului general, că „în acest an ar trebui să avem undeva la 4.200.000 de exemplare” de manuale gata de prinț. În acest moment, nu sunt clare nici sumele care se vor duce spre editare și printare, dar nici legislația în baza căreia avem o singură editura pentru manuale și profesorii că autori.

Luni, 19 martie 2018, a expirat termenul limita până la care profesorii trebuia să trimită la sediul Ministerului Educației propuneri de noi manuale școlare. Aceste manuscrise vizează clasa I, clasele a III-a – a V-a doar la materiile la care în anii trecuți nu a fost desemnat niciun câștigător și deci nu au manuale conforme noii programe, iar la clasa a VI-a proiectele trebuie să acopere toate disciplinele.

Amintim că Guvernul condus de Mihai Tudose a aprobat în octombrie 2017 o Ordonanță de Urgență care prevede că Editura Didactică și Pedagogică trece în subordinea Ministerului Educației, „are drept scop editarea manualelor școlare obligatorii conform Legii educației național nr. 1/2011” și va realiza aceste manuale școlare „la solicitarea Ministerului Educației Naționale”.

Totuși, în ordonanță în vigoare nu este precizat faptul că profesorii sunt cei care devin autori de manuale, că nu se mai face licitație pe SEAP sau că EDP va fi singură care editează manualele.

sursa: portalinvatamant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ