Se distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde, în Timișoara

214

Începând cu data de 13 noiembrie 2020, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara demarează acțiunea de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde.

Tichetele sociale pentru mese calde sunt acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate- POAD, finanțat din Fondul de Ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă este de 180 de lei/lună.

Beneficiază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde:

(1) persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă;

(2) persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale. În acest sens, persoanele care au domiciliul sau reședința în municipiul Timișoara și se încadrează pe lista beneficiarilor eligibili pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic, astfel cum sunt menționate la punctele (1) și (2) din Comunicat, sunt invitate la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, bulevardul Regele Carol I, nr. 10 în vederea distribuirii tichetelor sociale. Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde se distribuie pe baza cărții de identitate, fiecare beneficiar va primi în plic sigilat un card, lista unităților unde pot servi masa caldă și un ghid de utilizare.

Tichetele sociale se vor distribui la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Bulevardul Regele Carol I, nr. 10, după următorul program: – vineri, 13 noiembrie 2020, între orele 11-16 – luni, 16 noiembrie 2020, între orele 12-16 – marți, 17 noiembrie 2020, între orele 8-16 – miercuri, 18 noiembrie 2020, între orele 10-16 – joi, 19 noiembrie 2020, între orele 8-16 – vineri, 20 noiembrie 2020, între orele 8-12 Informații suplimentare se pot solicita și telefonic, la numărul 0256-220583.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.