0.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Se circulă în condiții de iarnă pe mai multe drumuri naționale din Caraș-Severin și Hunedoara

Circulația rutieră este blocată în județul Hunedoara, pe DN 7A Petrila și Obârșia Lotrului, la kilometrul 97, în zona Cabanei Mija, din cauza zăpezii căzute pe carosabil de pe versant, informează DRDP Timișoara.

Pentru eliberarea drumului de urmările avalanșei de zăpadă, la fața locului sunt echipaje de poliție și drumari. Se estimează eliberarea carosabilului în jurul orei 13. Se circulă în condiții de iarnă și pe drumurile naționale din jud. Caraș Severin: DN 57B Oravița – Iablanița, DN 68 Caransebeș spre Hațeg, DN 58 Caransebeș – Anina“, se arată într-un comunicat de presă.

Circa 745 de tone de material antiderapant au fost folosite în cursul nopții pe drumurile naționale și autostrada A1.

Au acționat 183 de autoutilaje, majoritatea pe autostrada A1.

O activitate intensă a fost și pe drumurile din județul Caraș-Severin, cu 50 de autoutilaje pe teren, și în jud. Hunedoara, cu 38 de autoutilaje.

În județul Timiș s-a intervenit cu 27 de autoutilaje cu lamă și răspânditor, iar pe drumurile naționale din Arad au acționat 18 autoutilaje.

Alte subiecte :

Citește și :