Se caută trasee pentru cicloturism în Timiș

69

Județul Timiș vrea turism verde. Așa că autoritățile județene au început să caute cele mai bune zone unde se pot amenaja piste de cicloturism. Opt trasee sunt verificate în această perioadă și se vor face intervenții pentru a oferi condiții optime celor care vor să viziteze Timișul pe două roți.

„Traseele de cicloturism sunt verificate în această perioadă, pentru ca iubitorii mersului pe două roţi să se poată plimba în siguranţă, pe măsură ce vremea permite tot mai multe activităţi în aer liber. Toate aceste trasee pot constitui o sursă de relaxare şi bucurie pentru cei care preferă mersul cu bicicleta.

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului, aflată sub coordonarea Consiliului Judeţean, inspectează în această perioadă cele opt trasee pentru a identifica unde anume este nevoie să intervină cu lucrări de reparaţii şi întreţinere a obiectelor de mobilier degradate, precum panouri informative, indicatoare, umbrare sau bănci”, a transmis CJ Timiș.

În cadrul proiectului Eco Timiş, derulat din fonduri europene transfrontaliere, a fost dezvoltată, de-a lungul râului Timiș, o reţea de trasee destinate cicloturismului cu o lungime de aproape 170 de kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.