Se apropie a zecea ediție a Timișoara Jazz Festival

252

În perioada 21-23 noiembrie 2018, Fundația Culturală Jazz Banat în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș,  organizează a doua sesiune de concerte a TIMIȘOARA JAZZ FESTIVAL ajuns în acest an la ediția a X-a.

Concertele se vor desfasura în două locații. În 21 si 22 noiembrie la Sala Multifunctională a Consiliului judetean Timiș, iar pe 23 noiembrie, ora 19:00, concertul susținut de Daniel Dorobanțu și Petre Ionuțescu, va avea loc la Biserica Millennium din Piața Romanilor, nr. 6 (Piața Traian). Acest concert va marca și lansarea albumului CARTEA DE PIATRĂ.

Pe 21 noiembrie, ora 19:00, la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, va concerta grupul timișorean PĂMÂNT (Lorin Gruia – vioară, Marcelle Poaty-Souami – clape, Fery Sekeres – tobe și Mircea Ardelean Jr. – leader, bansuri, caval românesc, didgeridoo, bas, voce)

PÂMÂNT este un proiect World Music cu teme inspirate din folclorul romanesc și din diferite stiluri muzicale ale lumii (India, Balkan si Afro)

PÂMÂNT cântă despre natură, folclor, transformare și despre întoarcerea la rădăcini.

Al doilea concert al serii va fi susținut de celebrul chitarist francez de origine vietnameză NGUYÊN LÊ.

Nguyên Lê va canta alături de Himiko Paganotti – voce, Romain Labaye – bass și Gergo Borlai – tobe. Cei patru ne vor prezenta proiectul JIMI’S BACK, inspirat de muzica lui Jimi Hendrix.

Nguyên Lê (n. 14.01.1959, Franța) este unul dintre cei mai valoroși chitariști francezi.

Părinții săi, de origine vietnameză, s-au stabilit în studenție în Paris. Nguyên Lê nu a urmat o pregătire muzicală academică, a absolvit Facultatea de Filosofie, iar în muzică a fost autodidact. Pasiunea sa pentru chitară, pentru muzica rock, pentru jazz, muzică improvizată, contemporană și world music, dar și talentul său deosebit l-au propulsat rapid printre cei mai buni chitariști atunci când a ales să se dedice total muzicii. O parcurgere a biografiei sale te lasă copleșit de multitudinea și diversitatea colaborărilor: de la Carla Bley, Michel Portal, Nana Vasconcelos, John Taylor, Renaud Garcia-Fons, Paul McCandless, la Trilok Gurtu, Dhafer Youssef, Paolo Fresu, Peter Erskine, Cæcilie Norby, Lars Danielsson, Bojan Z., Youn Sun Nah, Gary Husband și mulți alții. Are 17 albume ca lider (dintre care 15 la ACT Music), peste 30 cu trio, quartet sau alte formule.

Discografie recomandată:

Hà Nội Duo (ACT Music, 2017); Songs of Freedom (ACT Music, 2011); Bakida (ACT Music, 2000); Tales from Viêt-Nam (Act Music, 1996).

În a doua zi a festivalului, de la ora 19:00 vor urca pe scena Timișoara Jazz Festival grupul Sebastian Burneci Quintet.

Cei cinci artisti (Sebastian Burneci – trompetă, George Natsis – pian, Vocoder

Simona Strungaru – electronice, Adrian Flautistu – chitara bas, Vlad Popescu – baterie și Radu Pop – visuals) ne vor prezenta ultimul proiect semnat de trompetistul Sebastian Buneci, intitulat I Dream That I Am Awake.

Inițiat la începutul anului 2018, proiectul a fost lansat în cadrul Stagiunii de Jazz a Teatrului ACT.

George Natsis (pian), Adrian Mircea Flautistu (contrabas) și Vlad Popescu (baterie) sunt membri permanenți sau colaboratori ai Big Band-ului Radio, unde Sebastian activează ca prim trompetist, iar Simona Strungaru (electronice) a colaborat ca pianist, orchestrator sau dirijor în majoritatea producțiilor semnate de Sebastian Burneci. Format atât din compoziții mai vechi, cât și din piese noi, proiectul I Dream That I Am Awake prezintă o chintesență a activității din ultimii cincisprezece ani a trompetistului.

Sebastian Buneci este unul dintre cei mai valoroși muzicieni din noua generație, este fondator și lider al Bucharest Jazz Orchestra, membru activ în proiecte internaționale de jazz și parte integrantă a celor mai importante înregistrări și producții live din ultimii ani.

George Natsis este pianist, compozitor, orchestrator și dirijor prodigios, semnează orchestrații și aranjamente pentru emisiuni de televiziune și albume discografice. Activitatea sa compozițională este răsplătită cu o serie de premii, iar ca dirijor, s-a aflat la pupitrul multor concerte de jazz, de rock simfonic sau camerale. În 2013, este dirijor în turneul european Steve Vai și Evolution Tempo Orchestra.

Vlad Popescu este membru al Big Band Radio din 1992 și percuționist secund al Filarmonicii George Enescu din 1996. Evoluează ca baterist și percuționist în concerte internaționale și la festivalurile de jazz din România. În 2011, inițiază proiectul „Stagiunea de Jazz”, în parteneriat cu Radio România Cultural și Teatrul ACT.

Adrian Flautistu concertează ca solist cu Filarmonica din Botoșani și imprimă alături de Rapsozii Botoșanilor. Plecarea la Conservatorul din București îi aduce multe colaborări cu nume importante din muzica românească, precum Nicu Alifantis, Garbis Dedeian, Mircea Tiberian.

Simona Strungaru este pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare și compozitoare de muzică de film. A studiat pianul la Conservatorul din Amsterdam, iar în 2015 a lansat orchestra și conceptul „Simona Strungaru Symphonics” în cadrul Nopții Albe a Bucureștiului.

A doua seară va fi încheiata de TAL GAMLIELI TRIO din Israel.

Contrabasistul Tal Gamlieli va urca pe scena Timișoara Jazz Festival alături de Moshe Elmakias – pian și Yosef Ben Roy – tobe.

Tal Gamlieli este castigatorul marelui premiu al revistei Downbeat. A inregistrat si a cantat in turnee alaturi de mari muzicieni ca si trompetistul Avishai Cohen, pianistul Danilo Perez sau saxofonistul Dayna Stephens.

Grupul a urcat pe scenele marilor festivaluri din întreaga lume: Love Supreme Jazz Festival, Panama Jazz Festival, Red Sea Jazz Festival și multe altele.

Tal are un stil muzical extrem de expresiv, liric si armonios, care exprima o serie de sentimente si emotii de la dorinta si compasiune pana la veselie. Albumul de debut al lui Tal – DANIA, inregistrat alaturi de trumpetistul Avishai Cohen a fost lansat în iulie 2017.

Pe 23 noiembrie, ora 19:00, la Biserica Millennium din Piața Romanilor, nr. 6 (Piața Traian), Daniel Dorobanțu și Petre Ionuțescu vor lansa albumul CARTEA DE PIATRĂ.

De la debutul său în 1995, Daniel Dorobanțu a produs 12 albume de studio, numeroase lucrări de artă video, instalații, spectacole live și experimente multimedia. Arta lui este o mărturie a unei viziuni dense despre explorare și căutare în sfera nedefinitului. Îl motivează un interes de lungă durată și o cercetare continuă asupra naturii inspirației însăși și asupra aspectelor contemplative și meditative ale procesului artistic. Lucrările sale au fost comandate și promovate de Institutul Cultural Român și Centrul Ars Electronica din Linz și menționate în The New York Times și The Guardian. Este considerat un pionier al muzicii ambientale în România. În 1995, Daniel Dorobanțu a fondat Thy Veils ca proiect individual de studio.

Petre Ionuţescu a terminat Liceul de muzică din Arad şi Conservatorul la Universitatea de Vest Timisoara, Facultatea de Muzica, promoţia 1999. Intre 1995–1999 a fost prim-trompetist al Filarmonicii din Arad si a colaborat cu Filarmonica Banatul din Timisoara si Filarmonica de Stat din Sibiu. Dupa muzica simfonica a experimentat un colorit divers de stiluri muzicale ca jazz, funk, acid jazz etc. Este unul dintre membrii fondatori al trupelor Blazzaj si Funky Growl. Colaborează cu diversi artisti precum Alexandrina, Thy Veils, Subcarpați, Stepan Project, AG Weinberger și mulți alții. In 2013 pune bazele proiectului solo TROMPETRE, caruia i s-au alaturat pe parcurs mai multi colaboratori și prieteni din zone artistice diferite, conceptul proiectului devenind astfel TROMPETRE cu PRIETENÍI.

Biletele se vor putea cumpara la intrare sau online de pe www.bilete.ro la pretul de 60 lei/zi.

Festivalul este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.