Scriitorul timişorean Vasile Popovici: „Mi se pare că Alin Nica e departe de înălțimea cerută de funcțiile pe care le-a cumulat cu o lăcomie îngrijorătoare”

474

Scriitorul timişorean Vasile Popovici a transmis, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că se aştepta ca, odată cu vizita lui Ludovic Orban la Timişoara – pentru învestirea ca preşedinte a lui Alin Nica în funcţia de preşedinte al CJT – să aibă loc şi semnarea acordului dintre PNL şi USR PLUS, pentru colaborarea la nivel judeţean şi local.

„Constat că lucrul nu s-a întâmplat. Să înțeleg că Alin Nica n-a priceput cum se cuvine mesajul șefului său de partid? Mai constat și faptul că Alin Nica a putut, el, să se instaleze în funcție fără probleme. Nimănui de la USR PLUS nu i-a trecut prin cap să depună contestații cretine la Tribunal, care să șicaneze aliatul liberal și populația Timișului după modelul brevetat de Firea la București.
În schimb, doi membri din PNL Timiș, parohia lui Alin Nica, au depus contestații contra primarului ales al Timișoarei întârziind punerea în operă a voinței alegătorilor. Nu am auzit ca Alin Nica, președintele PNL Timiș, să condamne public sau măcar să deplângă public faptele colegilor de partid. Așa ar fost normal. E tot constatarea unui fapt. Îl înregistrez doar, fără să comentez. Tot fapt a fost atacul în direct al lui Ben-Oni Ardelean, jalnic personaj ce nu are ce căuta în PNL, ci în PRM cel mult, în cursul unei emisiuni pe B1 TV, la adresa lui Dominic Fritz, exact în momentul când acesta din urmă și Emil Boc (unul dintre liderii liberali de cea mai bună factură) pledau pentru înțelegere între cele două formațiuni politice. Când locul cuiva nu e într-un partid, cazul răspopitului galant, atunci el face gesturi de partizanat excesiv crezând că astfel se legitimează unde nu-i e locul. (L-as uita, daca mi-ar da voie).
Vom privi cu toată atenția în zilele următoare la Alin Nica. Mi se pare că e departe de înălțimea ceruta de funcțiile pe care le-a cumulat cu o lăcomie îngrijorare. El e astăzi, dacă n-ați băgat de seamă, triplu președinte : președinte CJT, președinte PNL Timiș si președinte PNL Timișoara. Spune și asta ceva despre necunoscutul ce a apărut pe listele liberale cu ocazia alegerilor din 27 septembrie. Însă vom avea timp sa comentăm și aceste semne profund îngrijorătoare pentru liberalismul local.
Și tot un fapt va fi și dacă negocierile vor fi din nou amânate sub felurite pretexte. Orice noi hachițe inventate de Alin Nica îi vor fi direct imputate. Și vor fi de o gravitate ce nu-i va fi trecută cu vederea până nu-și va încheia mandatul început cu stângul”, a transmis Vasile Popovici.
Potrivit liderului liberal, Alin Nica, negocierile sunt în curs și, momentan, nu pot oferi informații suplimentare. Vă amintim că săptămâna trecută cele două formațiuni s-au întâlnit, dar nu au reușit să ajungă la un consens.
„După 3 zile de negocieri cu PNL Timiş care păreau încheiate, astăzi (n.r. joi) liderii PNL ne-au demonstrat un singur lucru: dinozaurii încă există. Am păstrat transparența în această perioadă, timp în care PNL negocia cu vechea clasă politică, în spatele ușilor închise. În momentul de față între USR PLUS și PNL Timiș NU există un acord de colaborare nici în cadrul Consiliului Județean Timiș, nici în Consiliul Local Timișoara. Nu ne abatem de la valorile noastre și nu vom încălca voința timișenilor”, a transmis atunci, Cristian Moș, după primele negocieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.