Scapă Tender de închisoare? Deocamdată a obţinut o reducere a pedeapsei!

200

Tribunalul Arad a admis contestația la executare formulată de afaceristul Ovidiu Tender, anulând pedeapsa de 6 ani și 9 luni de închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și i-a stabilit, pentru celelalte infracțiuni pentru care fusese condamnat, o pedeapsă de 9 ani și 2 luni închisoare.

Hotărârea instanței nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

Tender a solicitat recontopirea pedepselor ce i-au fost aplicate și pentru care a fost condamnat la 12 ani și 7 luni de închisoare, informează Diana Dărăban, purtător de cuvânt al Tribunalului Arad.

Potrivit acesteia, Tender a invocat că, urmare a Deciziei Curții Constituționale, fapta de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 9 luni nu mai constituie infracțiune.

” (…)desființează în parte hotărârile penale privitoare la petentul condamnat în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu pe care o constată dezincriminată; descontopește pedeapsa rezultantă de 12 ani și 7 luni închisoare și repune pedepsele în individualitatea lor respectiv: 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune; 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat; 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani; 5 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani; contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse respectiv de 4 ani și 2 luni închisoare, petentul executând în final pedeapsa de 9 ani și 2 luni închisoare”, conform Hotărârii Tribunalului Arad, pronunțată joi,

De asemenea, magistrații arădeni au aplicat petentului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Ovidiu Tender a fost condamnat pe data de 8 iunie 2015 şi îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.

Soţia lui Ovidiu Tender a declarat, pe coridorul Tribunalului Arad, că potrivit deciziei 10 din 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va fi nevoie de revizuirea cazului sau de o altă contestaţie la executare.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare, fiindcă sunt şi unele voci care spun că dacă acea decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care spune că dacă infracţiunea pentru care a fost constituit grupul criminal organizat a fost dezincriminată, dispare şi infracţiunea de grup infracţional organizat pentru că dispare tipicitatea infracţiunii respective, deci există şi posibilitatea anulării tutuor pedepselor aplicate lui Ovidiu Tender.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.