Scandal și amenințări cu toporul pe o stradă din Timișoara

73

Scandal cu arme albe, marți după masă, în Timișoara. Trei persoane se amenințau în Iosefin și la un moment dat, una dintre ele a fluturat un topor. De asemenea, un bărbat a ajuns să se ascundă în portbagajul mașinii.

„Polițiștii locali s-au autosesizat astăzi, în jurul orei 14.00, despre faptul că trei persoane, doi bărbați și o femeie, făceau scandal și se amenințau cu arme albe la intersecția străzilor J. Preyer și Crizantemelor.

Polițiștii locali au intervenit imediat pentru aplanarea conflictului, trecand la identificarea persoanelor în cauză. Bărbații se numesc R.E., de 34 de ani, din Timișoara, și S.A., de 24 de ani, din localitatea timișeană Checea, iar femeia E.B. de 33 de ani, tot din Timișoara. În urma declarațiilor a reieșit că barbatul mai tanăr s-ar fi certat cu femeia, care l-a chemat în ajutor de concubinul ei. Acesta din urmă ar fi scos un topor pentru a-l intimida pe rivalul său, pe care ulterior l-a ascuns în portbagajul autoturismului parcat în fața casei. Tot acolo a mai fost găsită și o sabie. Toți au fost predați pe bază de proces-verbal polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor”, a transmis Poliția Locală Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.