Sancțiuni la un spital din vestul țării. Rudele unor pacienți Covid au făcut mai multe acuzații, printre care sedarea care a dus la moartea lor

    116

    Bolnavii de COVID-19 ar fi sedați, ca să nu se agite. La Spitalul Județean din Arad au fost aplicate sancțiuni, după sesizările făcute de familiile unor pacienți care au decedat. Printre acuzații se regăsesc și unele referitoare la sedare.

    Au existat șapte reclamații din partea familiilor celor decedați de COVID-19 la Spitalul Județean Arad. Una dintre reclamante susține că mama ei a venit pe picioare la spital pentru o evaluare post-COVID, dar a murit la trei zile după internare, din cauza tratamentului primit. Conducerea spitalului a anunțat mai multe sancțiuni în acest caz.

    „Medicul șef al secției a fost retrogradat din funcție, asistentul medical care a completat necorespunzător în avans și nu zilnic planul de îngrijire a pacientei a fost sancționat cu 10% pe o perioadă de două luni din salariul de bază și alte 14 cadre medicale care au participat la îngrijirea pacientei pe tot parcursul internării au fost sancționate cu 5% din salariul de bază pentru o perioadă de o lună”, explică Florina Ionescu, managerul SJU Arad.

    „Faptul că au fost sancționați este un început de dovadă că ceea ce am afirmat și că ceea ce am susținut de la început că s-au încălcat protocoale acum s-a adeverit. Eu în continuare doresc să folosesc și latura penală. Cei vinovați de uciderea mamei mele să plătească, că aici nu vorbim de sancțiuni pe codul muncii, ci de ucidere din culpă”, spune fiica unei paciente decedate.

    Fiica unei alte paciente spune că mama ei a primit sedative mult prea puternice care i-au provocat moartea. Situația se aseamănă cu aceea de la Spitalul Județean Sibiu. „M-am cutremurat și mi-am imaginat-o pe mama cum a stat acolo și ce s-a întâmplat cu ea. După ce am văzut parcă am văzut-o pe ea efectiv … exact substanțele și tratamentul care se dau acolo le-a primit și mama. Crunt!”, povestește Adriana Beldiman, fiica unei paciente decedate.

    sursa – digi24.ro

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.