S-a stins medicul timișorean care a făcut istorie în medicina de la noi

1810

Deschizătorul de drumuri al fertilizărilor in-vitro în țara noastră, salvatorul a mii de cupluri care își doreau să dea naștere unui copil, academicianul Ioan Munteanu a decedat la vârsta de 79 de ani.

Un medic strălucit, apeciat de colegi, colaboratori, a fost ginecologul care a făcut prima fertilizare in-vitro, în anul 1995, la Clinica de Obstetrică – Ginecologie „Bega”, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu”, din Timișoara.

În anul 2001 a asistat la nașterea primului copil prin fertilizare in-vitro, la o mamă de 50 de ani.

Student emerit, medic la fel de bun și apreciat, profesorul Munteanu, în cei 31 de ani ca șef al Maternității Bega, a lăsat în urma sa mii de operații și de nașteri, ginecologi bine pregătiți, schimbând, astfel, percepția despre ginecologia din orașul de pe Bega.

Profesorul Ioan Munteanu va fi înmormântat, marți, la ora 15.00, la cimitirul din Calea Lipovei.

LĂSAȚI UN MESAJ