S-a deschis dosar penal pentru distrugere în cazul incendiului din Oradea. Pagube uriașe

228

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul incendiului de la Palatul Episcopal din Oradea. De asemenea, pompierii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului devastator produs la clădirea Episcopiei Greco-Catolice din Oradea.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei şi ai Prefecturii Bihor au organizat o conferință de presă pentru a explica cum s-a intervenit la incendiul produs la Palatul Episcopal din Oradea.

Pompierii spun că pompierii au ajuns la locul incendiului în două minute de la sesizare.

„Sesizarea a fost primită la ora 21.49, moment în care au fost alertate primele echipaje ale Detașamentului 1 Oradea, care au ajuns la locul incendiului după două minute, la ora 21.51. La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta violent la acoperișul palatului și la o parte a etajului întâi. În primă fază au plecat către loc incidentului două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autoscară de lucru la înălțime”, a precizat maiorul Csilik Alexandru – Adrian, prim adjunctul şefului ISU Crişana.

Pompierii spun că pagubele produse de incendiul violent sunt uriașe.

„Suprafața afectată de incendiu a fost de aproximativ 1300 de metri pătrați la nivelul acoperișului și etajului palatului. Astăzi dimineață s-a întocmit o comisie de cercetare a cauzei incendiului. Această activitate va dura, având în vedere că sunt mai multe ipoteze luate în calcul”, a explicat maiorul Csilik Alexandru – Adrian, în cadrul unei conferințe de presă.

Polițiștii din cadrul IPJ Bihor spun că s-au autosezizat în acest caz.

„Ne-am sezisat din oficiu pentru infracțiunea de distrugere. În continuare o să securizăm zona pentru a nu exista pericol pentru cetățeni’, a precizat inspectorul şef al Inspectoratul de Poliţie Judeţean, comisar şef Alin Haniş.

Întrebati dacă au fost distruse opere de artă în urma incendiului, reprezentanții Episcopiei Greco-Catolice din Oradea susțin că bunurile de valoare au fost scoase pentru că există în plan ca imobilul să fie renovat în interior.

„Candelabrele sunt distruse. Nu mai pot fi recuperate. Nu existau cărți și opere de artă. Ceea ce s-a distrus a fost acoperișul și tavanul de la etajul 2. Au rămas intacți pereții și tavanul de la etajul 1”, a spus părintele Anton Cioba.

Citește mai mult pe libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.