Rusia spune că îşi va retrage trupele din Transnistria doar după încheierea conflictului din Ucraina

119

Rusia intenţionează să retragă armanentul din regiunea separatistă moldoveană Transnistria imediat ce conflictul militar din Ucraina va fi soluţionat, a declarat ambasadorul rus Serghei Gubarev, care reprezintă Moscova la negocierile privind soluţionarea conflictului transnistrean.

Trupe ruse care staţionează în Moldova pentru a păzi depozite ale fostei Armate ruse a 14-a vor fi chemate în Rusia imediat ce problema retragerii armamentului va fi rezolvată, a spus acesta.

„Acest armament poate fi retras din Moldova în Rusia doar prin tranzitarea teritoriului Ucrainei”, a spus Gubarev.

„Însă este dificil să ne imaginăm cine îşi va asuma responsabilitatea de a efectua transporturi cu armament prin Ucraina, când în această ţară au loc asemenea evenimente”, a spus acesta.

„Imediat ce se iveşte posibilitatea de a retrage armele aflate în depozitul de la Colbasna pentru a le aduce în Rusia, nevoia prezenţei şi continuării activităţii trupelor ruse va lua sfârşit, iar aceşti oameni se vor putea în sfârşit întoarce acasă”, a mai spus Gubarov, citata de Sputnik News.

„Rusia nu şi-a angajat trupele în Moldova”, a spus diplomatul.

Depozitele militare au fost instalate în perioada Uniunii Sovietice pe teritoriul Republicii Moldova şi au fost păzite de atunci, a spus diplomatul rus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.