Rupt de beat şi-a bătut soţia însărcinată până a murit fătul

196

Un bărbat de 37 de ani a fost trimis în judecată de procurorii din Iaşi, după ce, în urmă cu două luni, şi-a bătut soţia însărcinată până i s-a declanşat naşterea, iar copilul adus pe lume a murit.

Faptele oribile au fost comise în luna noiembrie a anului trecut, pe fondul consumului de alcool.

Rupt de beat, bărbatul şi-a bătut fără milă soţia însărcinată în 8 luni. Tânăra a fost lovită în mod repetat cu pumnii şi picioarele în abdomen, lovituri care au „declanşat naşterea fătului mort”.

Detaliile atacului, descrise de procurori în rechizitoriu, sunt cutremurătoare.

În fapt, s-a reţinut că, pe data de 07.11.2019, în jurul orei 1800, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, inculpatul, în vârstă de 37 ani, a iniţiat un atac asupra soţiei sale, însărcinată în luna a VIII-a, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii peste faţă, cap şi peste corp, precum şi cel puţin şase lovituri cu picioarele în abdomen, ceea ce i-a cauzat nenumărate leziuni – echimoze, tumefacţii, plăgi – la nivelul feţei şi capului, membrelor superioare, abdomenului, coapselor, gambei şi genunchilor, fractură de piramidă nazală, luxaţie de cot stâng, dar a şi declanşat naşterea fătului mort, din cauza hemoperitoneului, consecinţă a plăgii hepatice, toate acestea fiind leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie persoanei vătămate”, se arată în rechizitoriu, potrivit Ziarul de Iaşi.

Sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.