Pusta bănățeană, deși pare destul de bine cunoscută fiind întinsă ca în palmă încă are locuri ce se află în conuri de umbră deasă și încă mai ascunde multe taine ce merită a fi descifrate de cel ce pleacă la drum. Și nici nu trebuie să pleci prea departe de marile orașe ca să te afli în plin loc al misterelor. Poate multă lume a auzit de comuna Giulvăz ce se află la doar puțin mai mult de treizeci de kilometri de Timișoara pe drumul Foeniului.

Dar de satele ce aparțin de această așezare cum ar fi Rudna ori Crai Nou mult mai puțini au auzit chiar și dintre cei ce străbat acele locuri. Și nu e vorba de sate părăsite fără viață ci de așezări înfloritoare încă deși a ajuns și acolo flagelul depopulării și a lipsei de locuri de muncă.

Rudna este una din cele mai vechi așezări din lunca Timișului inferior aflat pe malul drept mai la vale de Ciacova (la sud vest).

Numele de Rwda sau Ruda apare în registrele papale de dări în anul 1332 în timp ce era parohia unui anume preot Jovan „de Rudna”.

Potrivit tradiției populare în perioada medievală în apropierea așezării de pe malul stâng al Timișului exista o mănăstire. A rămas în toponimia locală un loc numit pe „Namastir”.

Când călugării Patriarhiei Pec au vizitat locul în 1660 și 1666, acum era un oraș sub turci. În timpul primei vizite din 1660, au notat contribuitorii din oraș: gazda Kraguj odobaša, Radan odobaša, necunoscutul odabaša, Nikola, Prodan (și 1666), Živko Prijić (și 1666), Đura și Todor Stepanov. În „Gornja mahala”, au contribuit Kuzman birov și Ilija. La a doua vizită ulterioară, sunt menționați în „Palatul Rudna”: călugărul gazdă Nikodim (văduv) și fiul său preot David, bunicul a fost (răposatul) călugăr Gavril, Zivko Kragujevac, Marko Subic, preot Damnjan, Stanimir, Tatomir și Kuzman. [2] Conform „Enciclopediei Române”, în Rudna în 1717 erau listate 30 de case.
În Evul Mediu aparținea comitatului de Timiș. Deci în mod cert era pe aceste meleaguri un grup de enoriași și o biserică pentru nevoile lor. Numele apare în înscrisuri ca Ruda în 1429, Ruda în 1430, Rwda în 1458 ca mai aproape de vremurile noastre să se transforme în Rudna în 18013 și 1913.

Numele se pare că a fost împrumutat și unul din primii proprietari ai domeniului. În 1429 familia Rudai Csanád deținea satul.
Spre deosebire de multe așezări ce au fost părăsite ori nimicite în perioada otomană Rudna a rezistat deși populația a fost împuținată.
Când călugării Patriarhiei Pec au vizitat locul în 1660 și 1666, acum era un sat aparținând turcilor. În timpul primei vizite din 1660, au notat contribuitorii din localitate: Kraguj, Radan, Nikola, Prodan (și 1666), Živko Prijić (și 1666), Đura și Todor Stepanov. În „Mahalaua de sus”, apare numele de Kuzman și Ilija. La a doua vizită ulterioară, sunt menționați în „Palatul Rudna”: preotul Nikodim (văduv) și fiul său tot preot, David. Iar bunicul era un anume răposat Gavril, Zivko Kragujevac, Marko Subic, călugării Damnjan, Stanimir, Tatomir și Kuzman.

Așezarea s-a mutat pe locul actual în secolul al XVIII-lea, când a fost construită o nouă biserică ortodoxă. Titlul de parohie ortodoxă a fost primit la Rudna în 1779. În 1787, Rudna avea 72 de case în care locuiau 107 familii sau 350 de locuitori.

Imediat după preluarea administației de către administrația habsburgică, la recensământul trezoreriei din 1717, satul aparținea raionului Chakov (Ciacova) cu 30 de case locuite (Conform „Enciclopediei Române”). Între 1723 și 1725, a fost, de asemenea, listat pe harta contelui Mercy ca localitate populată. În 1761, conform hărții militare, era un loc locuit cu preponderență de sârbi pravoslavnici. În 1764, Rudna era o filială parohială a propopiatului de Ciacova potrivit scrierilor unui cărturar al vremurilor, Erler.
În 1774 Rudna era o așezare predominant sârbă dar și cu o populație românească. Când clerul ortodox a fost înregistrat în 1797, erau doi preoți în sat. Preotul paroh, Mihail Lazarović (d. 1780) și diaconul Georgije Popović ce slujea și în limba română.

În 1779 a fost anexat la comitatul Torontal. În 1781 a fost cumpărat de János Nikolics (Jovan Nikolić) și Jankovics Mirievoi (Mirievschi). Dar despre aceste familii de seamă vom mai vorbi mai la vale.
Tot în recesământul din 1792, sunt menționați nobilii Nikolić și Jovanović (ultimul – 1816). Terenurile deținute de ei „pământ contribuabil” era estimat atunci la 41.018 coroane. Nobilul Jovan Nikolić nu a avut copii, așa că în prima jumătate a secolului al XIX-lea l-a adoptat pe Jovan Belčić. Belčić a devenit un nobil Nikolić, cu un titlu, stema și proprietăți. În 1839, satul Rudna avea o populație sârbă și română mixtă – 998 suflete. Moșia Spahija era notată cu 48 de iobagi.

În anul 1783, unii dintre locuitorii săi s-au mutat în zonele ce aparțineau de Regimentele de Frontieră, atrași de avantajele oferite de serviciul militar. Tot în acea perioadă coloniști de origine germană s-au stabilit aici. Astfel a fost schimbată componența etnică a locuitorilor.

În 1851, Elek Fényes scria despre așezare: „Rudna, în comitatul Timiș, în vecinătatea pădurilor și luncilor împădurite, cu 22 de credincioși vechi catolici, 2 luterani, 998 (sârbi), Biserica de rit vechi 48 4 / 8 parcele întregi. Proprietarul este familia Nikolics”.

În preajma anului 1848 domeniul a fost deținut de familia Nikolici, iar la începutul secolului XX este consemnat Feodor Nikolici. Această familie a construit două curii deosebit de arătoase ce au fost numite castele de cei ce le vedeau. Elanul constructiv de la cumpăna dintre secolele XIX și XX se baza pe o avere considerabilă deținută de proprietarii agricoli.

Când a avut loc al doilea recensământ oficial al Ungariei în 1857, Rudna era o așezare cu 1.273 de locuitori, dintre care 1.162 erau ortodocși. În termeni naționali, erau 111 șvabi și 1.162 de sârbi. Românii nu au fost înregistrați separat fiind numărați laolată cu sârbii din motive de religie. Recensământul oficial al mitropoliei ortodoxe ce însuma parohiilor subordonate, din 1866, afirmă că în acel moment erau 1.188 sârbi ortodocși. Datele din 1876 spun că atunci existau 1.316 locuitori. La sfârșitul anului 1891, în sat erau 1.057 de sârbi, care locuiau în 210 case.

Până la Tratatul de la Trianon, care a adus schimbări administrative, satul a aparținut districtului Modoș din comitatul Torontal.
În 1905, Rudna era un mic sat din districtul Modoș. Locuiesc 1.622 de locuitori în 262 de case. La acea vreme, erau cei mai sârbi ortodocși, dintre care erau 1.060 sau 65%, cu 166 de case. Printre clădirile publice se numără Biserica Ortodoxă și școala publică. Satul are toate comunicații de poștă și telegrafie și o gară modernă pe linia ce lega Timișoara de Modoș.

În 1910 avea 1328 de locuitori, dintre care 1012 erau sârbi, 384 maghiari și 176 români. Dintre aceștia, 1.197 erau ortodocși, 499 romano-catolici și 15 erau israeliți.

Toate aceste cifre și date se se motifică semnificativ nu fac decât să arate cât de fluidă a fost traiul din localitate. Numărul locuitorilor a fluctuat de la an la an. A crescut și a scăzut permanent.
Dar tendința generală în ultimele decenii a fost de scădere continuă.
Conform ultimului recensământ din 2002, satul Rudna avea 742 de locuitori. Populația a scăzut în mod dramatic.
Satul era în cea mai mare parte locuit de sârbi, dar după primul război mai multe colonizări ale populației române sârbii au devenit acum o minoritate.

Una din cele mai cunoscute monumente ale satului este biserica ortodoxă sârbă ce impresionează prin eleganța liniilor simple ce aduc cu acel baroc țărănesc din Banatul secolului al XVIII-lea. Dar este mult mai simplificată față de elementele flamboiante din alte lăcașuri similare.
Dar cei ce tind să creadă că edificiul este cel din vechime vor trebui să știe că este destul de nouă în această formă. Cea veche nu mai există.

Biserica ortodoxă este închinată Sfinților Arhanghelii Mihail și Gavriil și în ea se afla mormântul familiei nobilului Nikolić. Pe locul acelei biserici, după demolarea ei, în 1842 a fost plasată o cruce de piatră. Noua biserică de astăzi a fost construită în 1834-1838. „prin zelul (doamnei) Alka Nikolić din Rudna, născut Tekelija din Kevermeš”. Pictorul de icoane nu este cunoscut, dar se poate presupune pe baza semnăturii „L. A.” că era Ljubomir Aleksandrović. De Paște în anul 1867, Olga, fiica tânără a proprietăresei locale Aleksandra Nikolić, a cântat troparul „Hristos a înviat” la liturghie și a citit din Evanghelie. La acea vreme, parohul local din Rudna era preotul Aron Stojanović. La începutul secolului al XX-lea, comunitatea bisericească era la locul său, adunarea funcționa sub președinția lui Krsto Radovanov. Biserica este în stare bună în acel moment, avea o casă parohială și un cimitir ortodox sârb. Parohia se află în a cincea clasă de plată. În 1905, preotul paroh era preotul Vladislav Aleksić, originar din Bački Petrov selo, care tocmai venise la parohie.

La o așa de înfloritoare comunitate ce sporea an de an tinerii de vârstă școlară aveau nevoie și de o instruire corespunzătoare. Aceasta după cum se știe era obligatorie în Banat în școlile de stat. Pe lângă acestea funcționau și școli confesionale susținute de bisericile și comunitățile locale.

Educație școlară se făcea pe aceste meleaguri de mult timp.
În anul 1846, profesorul local Isidor Bokšan lucra cu 25 de elevi în școala populară Rudna. În 1855, a mai fost căutat încă un profesor ca să lucreze la școala din Rudna. Acesta a slujit la școala publică în perioada 1866-1867. Încă se cunoaște că se numea Porfirie Glogonjac. Conform concursului din aprilie 1867, salariul profesorului era de 105 florini pe an ce se mai completau și cu alte venituri mai mici. După naționalizarea școlilor din Ungaria, a continuat săexiste o școală religioasă populară sârbă independentă în sat. A fost căutat prin concurs un profesor pentru școală în 1874. Cerința era de a se preda și în limba sârba și că salariul său de bază ar fi de 350 de coroane. Președintele comunității bisericești din Rudna era pe atunci baronul Jovan Nikolić.

La concursurile repetate din 1879, salariul a fost din nou fixat la 300 de coroane,iar candidatul a trebuit să demonstreze că este sârb ortodox, că a terminat școala de profesori din Sombor și că e un cântăreț (bisericesc) bun.

Finalul mult așteptat a venit târziu și a fost anunțat în ziua de Sfântul Ilie. Salariul oferit era de 385 de coroane. Preotul paroh Aron Stojanović era atunci directorul școlii. În 1900, Kosta Giunin a fost confirmată ca profesor prin decret la școala din Rudna. Școala este publică și funcționează într-o singură clădire. Președintele consiliului școlar de atunci era Krsta Radovanov, directorul școlii era preotul Aleksić, iar tutorele școlii era Mita Ivanov. Au fost la școala sârbă din Rudna din 1905 până în 1907. După doi ani mai apar două „forțe didactice”, soți: profesorul Dusan Matic din Opovo și Marija Matic născută Popovic. La acel moment, 112 elevi frecventau cursuri regulate, iar 33 de seniori mergeau la școala postliceală.

Iar ca o încununare a școlii din acest colț de pustă de aici va pleca un reformator al învățământului din Rusia.

Dar despre acest fapt și multe altele vom mai povesti în alte episoade ale priplului prin provincia noastră.