3.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

„România lucrului bine făcut” înseamnă să nu faci nimic, crede Cătălin Ivan VIDEO

De parcă oferta politică de la noi din țară ar fi prea săracă cu cei care se ceartă acum pe toate căile de comunicații posibile, au mai apărut unele formațiuni ce vor să-și facă loc în joc. De două luni a fost legiferată un nouă formațiune ce ar dori să facă ceva mai bine decât o fac cei deja aflați pe scena politică.

ADN sună ca ceva luat din manualele de biologie, dar este, de fapt, o ofertă spre demnitate. Alternativa pentru Demnitate Națională este fondat și condus de fostul purtător de cuvânt al PSD și se dorește un loc de coagulare a forțelor naționale ce doresc o renaștere a demnității poporului. Va fi un partid cu evidente note pro europene, dar fără a trece peste specifiul național al nostru.

Cătălin Ivan recunoaște că se focusează serios pentru ce va fi peste cinci ani, adică în anul 2024 atunci când doresc să preia conducerea, atât partidul, cât și personal ca președinte al țării. Și acum este înscris în competiție, dar adevărata batalie va fi în 2024. Asta este chiar scris în sloganele electorale „Ivan 24”. Însemnând că va munci 24 de ore din tot atâtea până în anul 2024.

La nivel local, încearcă să organizeze o structură de partid Ion Răducanu, care nu duce lipsă de experiență atât în administrație, ca fost prefect, dar și ca lider al UNPR-ului, din care a demisionat în primăvară, chiar în timpul campanei pentru europarlamentare.

„ADN se vrea o alternativă la partidele politice care au reușit să ducă țara în haosul de astăzi. Am plecat din UNPR în luna martie, nu am mai făcut nimic, am încercat să construiesc un nou partid, al patrioților, pentru care dragostea de țară este mai presus de orice. M-am întâlnit la București cu Cătălin Ivan, pe care îl cunoșteam demult, de când eram în PSD, până când m-a dat afară Ilie Sârbu. Ne-am unit forțele și am creat acest partid, fondat în acte de Cătălin Ivan. Și el a fost în PSD și a fost dat deoparte”, a făcut o scurtă prezentare a formațiunii politice Ion Răducanu, în prima întâlnire cu presa din oraș.

Ca oaspete de la centru, dar și din poziția de candidat la președinție României, Cătălin Ivan a făcut o scurtă, dar aspră radiografie a momentului politic actual. Crede că se așteaptă altceva de la el și colegii lui. Lumea s-a săturat de falsitatea celor aflați acum în posturi cheie. Ei oferă o alternativă ce, în opinia sa, va fi serioasă.

„Vrem să facem politică mult mai transparent, cu oameni foarte bine pregătiți. Este un partid pro-european, care luptă pentru promovarea identității naționale în Europa. Milităm pentru protejarea valorilor naționale, culturii naționale, pentru recuperarea istoriei naționale. ADN este și un partid creștin… Vom propune soluții reale pentru problemele românilor. Vom ține acest ritm până în 2024, când credem că este momentul de resetare a clasei politice… se numește campania aceasta electorală. Este un angajament al nostru, ca 24 de ore din 24 să acționăm cu toată energia pentru a pune pe agenda zilnică teme importante pentru români. Pentru Klaus Iohannis, <România lucrului bine făcut> înseamnă să nu faci nimic. Cinci ani a stat și nu a făcut nimic, câte o conferință de presă din când în când și cam atât. Acum, Klaus Iohannis vine și ne vorbește despre o țară normală, ca și cum am fi anormali acum în România.
De Viorica Dăncilă aș putea vorbi o săptămână. Nu avea ce să caute nicăieri pe unde a fost, nici la Parlamentul European, nici la Palatul Victoria, nici ca și candidat la președinție. USR are sloganul <Fericiți în România>. România este depopulată efectiv, fug din cauza sărăciei milioane de români, sunt fabrici închise, șomaj, școli închise, spitale fără condiții minime de funcționare, iar tu vii și spui că ești fericit în România?” a declarat Cătălin Ivan.

Acesta crede că acea fericire clamată de USR se leagă de consumul de droguri.
A mai adăugat că sunt multe fraude ce încep chiar de la prezentare listelor cu semnăturile susținătorilor. Dacă se făceau corect și transparent, Iohannis și Dăncilă nu adunau decât cu greu în jur de 200.000 de iscălituri. Nu se poate conduce o țară când trei sferturi din timp ești în veșnică vacanță la Miami.

Cătălin Ivan se miră, mai în glumă, mai serios, că actualul președinte nu vine în bermude și cu șlapi de plajă și la puținele declarații politice de la Cotroceni.
Potrivit președintelui Ivan, ADN va face o campanie electorală bazată pe problemele reale ale românilor.

Alte subiecte :

Alfred Simonis: „de fapt, liderul Consiliului Județean habar nu ar avea să gestioneze o investiție de anvergură.”

”Am luat act de declarațiile domnului Alin Nica legate de situația stadionului Dan Păltinișanu și despre faptul că nu s-a vorbit despre Hotărârea de...

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a acuzat PSD-ul și pe liderul Alfred Simonis că se folosesc de acest proiect în scop electoral |...

Liderul administrației județene a declarat, că studiul de prefezabilitate a fost realizat în anul 2021. Apoi, împreună cu Compania Națională de Investiții (CNI), Consiliul...

Citește și :