Revoluția română și profitorii ei

979

Dacă, vreodată, ai fost atât de pesimist încât ai spus aproape înjurând că Revoluția din 1989 a fost degeaba, atunci gândește-te că, dacă ar fi fost așa, nu ai fi putut citi aceste rânduri!  Dacă nu crezi că a fost revoluție și ești convins că totul a fost un carnaval păpușărit de cine știe ce servicii secrete din lume, atunci, te rog, iubite cititorule, să mai aștepți câteva zile pentru că acest gând e mult prea nepotrivit pentru memoria celor au murit la Timișoara în acele zile din decembrie 1989. Dacă, de asemenea, crezi că știi ce a fost atunci și aici, gândește-te că atâtea și atâtea enigme ale istoriei nu și-au găsit răspunsul după sute de ani! Dacă, vreodată, sufletul ți se subțiază sub greutatea gândului rău al depresiei ori crezi că nu te potrivești cu timpul în care trăiești, gândește-te ce șansă unică ai avut să fi trăit acele zile în care monstruoasa alcătuire a comunismului s-a prăbușit în câteva zile. Dacă în clipa asta îți spui că, de fapt, comunismul nu s-a prăbușit, ci doar a stat ascuns câteva zile, nu o să te contrazic, dar o să rog să privești ceea ce mi se pare că nimeni nu poate nega: libertatea de a spune, de a gândi, de a face ceea ce ți se pare că e drept, bun sau folositor. Și, dacă ți se pare că „profitor” e un cuvânt nepotrivit pentru ceea ce s-a întâmplat în 1989, am să scriu acum că schimbarea puterii, a ordinii dintr-un stat, în toate epocile istoriei, a însemnat și schimbarea actorilor economici, financiari, de decizie. Care, știm foarte bine, înseamnă bani. Și, da, primii profitori ai Revoluției din 1989 au fost cei din rândul nomenclaturii de partid, din rândul Securității, al Armatei sau al oamenilor Puterii.

Imediat după Revoluție, am scris că, în jurul anului 1989, KGB-ul (Securitatea, STASI etc.) şi-a omorât tatăl, adică Partidul Comunist, un paricid despre care vorbesc toate mitologiile: Uranus este detronat de fiul său Cronos, care este detronat, la rându-i, de Zeus. A lichidat Partidul Comunist fiindcă nu mai avea nevoie de o ideologie falimentară și, mai ales, fiindcă, pur şi simplu, se săturase să mai fie controlat de o submediocră oligarhie cadristă. Nu uitați că serviciile secrete externe erau populate de personaje cu fler al afacerilor, nu uitați că etica și echitatea comunistă erau mai dure decât etica protestantă: nu aveai voie să divorțezi, o amantă aducea, odată cu nurii ei, pierderea dregătoriei, iar banii nu puteau fi cheltuiți fiindcă economia socialistă era o caricatură de economie față de luxul din capitalism. Așadar, băieților ăștia care aveau de pe atunci milioane nu le mai rămânea decât să scape de un partid depășit de istorie.

Dar, pentru că o schimbare necontrolată putea produce surprize, a orchestrat cu atenţie nu atât o schimbare spre democraţie, cât dispariţia ideologiei comuniste cu tot cu aparat şi trecerea averii statului în mâinile nomenclaturii. Da, ați înțeles bine, eu și acum cred că a fost un experiment pe care fosta Uniune Sovietică l-a probat pe un poligon real: Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia și România. Adică fostele țări-satelit. Sigur, naționalismele din aceste țări au mai stricat din planul inițial, dar nu foarte mult. Având acces la informație și la canalele economice, nomenclatura din România, direct sau prin copii, gineri, interpuși, a fost prima clasă de profitori a României democratice.

Și, cu un popor sărac, mințit, umilit, dar mai ales menținut în sărăcie, a fost foarte ușor să se joace de-a democrația. Cu partide, cu televiziuni, cu devalizări, cu tot soiul de carnavaluri.

Dar mă opresc fix acum fiindcă observ că și eu devin excesiv de pesimist! Sau lucid?

2 COMENTARII

  1. Iubite scriitorule, odată ce aceeași oameni au rămas la putere nu a fost nicio revoluție. Mișcarea cu această denumire schimbă mentalități, și mai clasa conducătoare. Ne gândim puțin că cel ce a închis ușile catedralei Timisorene a fost promovat în importante funcții după aceea?

  2. Rînduri de intelectual de formație umanistă obișnuit să-și bizuie raționamentele nu pe fapte ci pe speculații care să sune bine, să rimeze, să arate frumos și să se potrivească postfactum cu anumite crîmpeie de realitate care se doresc scoase în evidență.
    Că erau în rîndul nomenclaturii și a serviciilor secrete unii care se săturaseră să mai fie controlați de o submediocră oligarhie cadristă e adevărat, dar de aici nu rezultă (decît pentru intelectuali de formație umanistă) că acești deranjați au orchestrat căderea regimului.
    Regimul a căzut cînd sute de mii de români au ieșit în stradă și cînd nomenclaturiștilor și securiștilor le-a fost frică de mînia poporului care se putea revărsa asupra lor dacă n-ar fi abandonat regimul. Micile nemulțumiri pe care inclusiv unii dintre privilegiații regimului le aveau față de regim au jucat un rol minor spre zero. Că ulterior, unii din acești privilegiați s-au orientat destul de bine în noile condiții e cu totul altă problemă.

Lasă un răspuns la stefan Renunțați la răspuns