Reîncep lucrările la Polivalentă?!

477

În sfârșit o veste bună pentru infrastructura sportivă rămasă la nivelul anilor 60 cu care se ”mândrește” municipiul Timișoara. Proiectul sălii Polivalente pare să se repună în mișcare cu șanse bune de a finalizat în decursul anului 2018.

Veștile bune par a veni dinspre Sala Polivalentă a Politehnicii. După ani întregi irosiți în care nu s-a mișcat nici măcar un cui pe acel șantier, lucrurile au toate șansele de a se repune în mișcare. În așa fel încât este posibil ca peste un an să devină utilizabil acest spațiu aflat pe strada Podeanu.

Într-un oraș în care nu s-a mai construit nimic de zeci de ani în materie de infrastructură sportivă, necesitatea unei săli moderne este absolută. Trebuia să avem această sală încă din anul 2015, să fie inaugurată la Campionatul European de baschet feminin. Ne-am făcut de rușine și nu am respectat nici acest termen. Cu mult noroc sportul timișorean ar putea să primească această sală peste exact un an, adică la opt ani de startul acestui proiect.

Proiectul în care sunt asociați Universitatea Politehnica și Primăria Timișoaraa demarat în anul 2010. Un proiect evaluat atunci la suma de 29,9 milioane de lei ce trebuia finalizat în 2015 pentru jocurile Campionatului European de baschet feminin. Cunoaștem cu toții problema ivită cu societatea aleasă pentru lucrări care a intrat în insolvență și sala a rămas nefinalizată.

În anul 2016 contractul a fost reziliat cu constructorul și abia în această toamnă dosarul a avansat. A fost dezbătut la București, de comisia interministerială și a primit aprobarea acesteia. Se așteaptă OK-ul Guvernului pentru o fișă de investiții pentru lucrările rămase de executat. Pasul următor presupune reînceperea procedurii de licitații și ținând cont că lucrările rămase sunt în cea mai mare parte la interior ele ar putea fi finalizate în decursul anului 2018.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.