Puțini angajați ai Primăriei Timișoara folosesc fluxurile digitale. Preferă să printeze hârtii

69

Puțini angajați ai Primăriei Timișoara folosesc fluxurile digitale. Cei mai mulți preferă să printeze hârtii, spune conducerea instituției. Totuși, administrația încearcă să digitalizeze toate servicile. La licitația pentru un astfel de sistem s-a depus o singură ofertă.

Implementarea unui sistem de automatizare fluxuri de lucru digitale și interfațare cu ghișeu unic virtual de formulare va avea ca rezultat un răspuns mai operativ față de cerințele venite din partea timișorenilor, dar și o îmbunătățire a eficienței angajaților.

„În urma auditului de digitalizare comandat de Primăria Timișoara, a reieșit că aproape jumătate dintre angajați nu folosesc deloc sau folosesc extrem de puțin actualele fluxuri digitale ale municipalității, iar peste 95 la sută dintre angajați printează hârtii pentru activitățile zilnice. De aceea, este necesar un sistem unitar de aplicații software prin care se vor automatiza, eficientiza și monitoriza principalele proceduri de lucru ale municipalității. De exemplu, taxa de drum pentru mașinile cu restricții de tonaj va putea fi plătită și emisă pe loc online. La fel și cu planurile de situație sau adeverințele de schimbare a numelui străzii. Același sistem nou va da o vizibilitate către cetățean a stării procesării cererilor, precum și o trasabilitate a performanței proceselor din primărie la cele mai solicitate cereri depuse de cetățeni. Această vizibilitate va ajuta primăria să perfecționeze și să îmbunătățească alocarea resurselor sale pentru a urgenta astfel de cereri și procese”, a transmis Primăria Timișoara.

Durata de implementare a contractului este de șase luni, iar valoarea estimată a acestuia este de 764.705,89 de lei fără TVA.

Soluțiile software alese de Municipiul Timișoara vor fi dezvoltate și integrate în platforma software Microsoft 365 și vor folosi tehnologii de tip „low code” (cod redus), pentru a asigura o productivitate mai mare în dezvoltare și mentenanță. Tehnologiile „low code” sunt o serie de instrumente software care scurtează semnificativ timpul de dezvoltare și validare a aplicațiilor, precum și costul acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.