Protestul din stradă de la Timişoara se mută în galerie de artă

123

Protestul din Timişoara, pentru abrograrea Ordonanţei 13 şi demisia Guvernului Grindeanu, se dezvoltă şi depăşeşte pragul străzii. Unul dintre cei care a stat zi de zi în Piaţa Victoriei, manifestând, a decis să mute acţiunea civică din stradă într-o… galerie de artă.

Florin Arhire a adunat mesaje inedite de la protestele din Timişoara şi le-a imprimat pe tricouri. Acestea vor fi expuse în cadrul unei expoziţii la Casa Artelor.

“Mesajele scrise sunt o nouă formă de a transmite, în mod silențions, dar extrem de vulcanic, situații, probleme, realități. Ele denotă solidaritate, propun schimbare și îndeamnă la rezistență. Dacă aceste mesaje devin voci și comportamente în sfera publică, lumea noastră ar fi în mod cert altfel. Din 3 martie, 1% se contopeşte cu restul de 99% pentru că demersul vizual propus mie, susține contopirea “noi” vs. “voi”. Ne trezim, deci, și intrăm într-un univers al mesajelor acide, puternice, susținute de asocieri între lumi pe care le credeam paralele”, spune Florin Arhire.

Artistul spune start exercițiului-provocare pentru ochi și minte, vineri, 3 martie, de la ora 18.00. Expoziția rămâne deschisă până în 21 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.