Proprietarii de clădiri istorice, somaţi, din nou, să le repare conform legii-VIDEO

289

Odată cu reabilitarea centrului istoric din Timişoara, mai mulţi proprietari de clădiri istorice din acest perimetru au făcut lucrări de refacere a faţadelor.

Rămân însă mii de case vechi, cu valoare patrimonială, care zac în degradare, cartiere întregi, cum este Maria, Iosefin sau Traian, cu bijuterii arhitecturale, dar acestea nu sunt îngrijite.

Autorităţiel locale le amintesc proprietarilor că este datoria lor să le întreţină, mai ales că unele dintre ele sunt un adevărat pericol pubic pentru trecători.

“Vor fi trimise notificări proprietarilor de clădiri istorice, prin care li se comunică obligaţiile pe care le au în calitate de proprietari pentru realizarea lucrărilor de intervenţie în vederea reabilitării imobilului, în condiţiile legii. Sunt înştiinţaţi despre scutirile de care beneficiază şi despre termene. Listele cu imobile le primeşte Direcţia de urbanism de la Poliţia Locală”, transmite Primăria Timişoara.

De asemenea, autorităţile le amintesc proprietarilor că, în cazul în care clădirile sunt foarte degradate, ei vor fi impozitaţi cu până la de 5 ori suma pe care o plătesc acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.