Programul lunii februarie pe scena Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara

38

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara îi așteaptă pe iubitorii de artă și în această lună.

Marți, 4 februarie, 19:00, Sala Studio
SPECTACOL INVITAT, Asociația „Láthatáron” din Budapesta:
SALVATORUL, regia Szabó Veronika
Cunoaștem o poveste de familie tragicomică a două surori, care se despart într-un moment al vieții lor și apoi se reunesc la maturitate. Trecutul revine la viață în timp ce ele încearcă să înțeleagă relația dintre părinți, relatia părinților față de copii, și relația celor două surori. Apare tata, mama și reînvie copilăria lor. Oare surorile pot găsi o cale de reapropiere la vârsta adultă? Este posibil să procesezi trecutul, poți să iubești pe celălalt care este străin, diferit – altfel decât îți dorești?
Durata: 70 min. Spectacolul se joacă în maghiară și va fi supratitrat doar în engleză. Biletele costă 16/8 lei și se pot lua la casierie sau online prin www.biletmaster.ro. Informații și rezervări: ticket@tm-t.ro, 0752111803.

Joi, 6 februarie, 19:00, Sala Studio
CONTESA ZEPPELIN ȘI MOBILA STIL, regia Kedves Emőke, bazat pe romanul „Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov, scenariu de Kedves Emőke, Mátyás Zsolt, Bandi Andras Zsolt
Comedia urmărește povestea celor doi protagoniști din „Douăsprezece scaune” – Ippolit Matveievici Vorobianinov și Ostap Bender, porniți în căutarea setului de mobilier vechi în care sunt ascunse briliantele familiei. O serie de aventuri le pune la încercare abilitățile practice și inventivitatea.
Durata: 2 ore. Traducerea în română va fi la cască. Biletele costă 16/8 lei și se pot lua la casierie sau online prin www.biletmaster.ro. Informații și rezervări: ticket@tm-t.ro, 0752111803.

Marți, 11 februarie, 19:00, Sala Mare
SWAN LAKE REVISITED – Lacul lebedelor revăzut, regia Kokan Mladenović
Regizorul sârb Kokan Mladenović revine la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” cu o interpretare neobișnuită a baletului LACUL LEBEDELOR, mizând pe basme binecunoscute, recitite în cheia corectitudinii politice atât de prezente în zilele noastre. Ce a mai rămas din poveștile care ne-au colorat copilăria și cât de schimbat este contextul socio-politic și discursul public – aflăm dintr-un șir de scene comice care au fost create pornind de la impovizațiile actorilor.
Durata: 90 minute. Traducerea în română va fi prin supratitrare. Biletele costă 24/12 lei și se pot lua la casierie sau online prin www.biletmaster.ro. Informații și rezervări: ticket@tm-t.ro, 0752111803.

Vineri, 14 februarie, 19:00, Sala Mare
DUPĂ PLOAIE, regia Csábi Anna, text de Sergi Belbel
Locul acțiunii este la etajul al 49-lea, pe acoperișul unei clădiri de birouri. Deoarece sunt interzise toate viciile, fumătorii vin aici pe ascuns, urcă etaje fără număr, evadează din birouri pentru a petrece zilele sumbre de muncă în fum de țigară și plăcerea nicotinei. Mediul este antiuman, angajații sunt însingurați, secretarele vorbesc prea mult, relațiile sunt superficiale și se simte tot mai clar că nu doar sufletele s-au uscat, ci și Pământul. Circa zece angajați dintr-un oraș imens populează treptat acoperișul, sfidează vremea nevrotică, privind spre cer, așteptând salvarea: ploaia. Nu a plouat de doi ani.
Durata: 2 ore 30 minute, cu o pauză. Traducerea în română va fi prin supratitrare. Biletele costă 24/12 lei și se pot lua la casierie sau online prin www.biletmaster.ro. Informații și rezervări: ticket@tm-t.ro, 0752111803.

Sâmbătă, 15 februarie, 19:00, Sala Studio
ULTIMA MUTARE, regia Kocsárdi Levente
Elegia grotescă a patru actori rămași fără casă și fără loc de muncă, pentru care singurul timp acceptabil este trecutul și singura realitate suportabilă este compusă din propriile amintiri. O mărturisire onestă despre actori și de la actori, care se tem, se bucură, se înjură și iubesc precum ceilalți. Și nu în ultimul rând, râd de sine la fel cum râdem noi privindu-ne în oglindă. Un cântec de lebădă ironic, scris pe patru voci… o ultimă mutare.
Traducere în română la cască. Biletele costă 16/8 lei și se pot lua la casierie sau online prin www.biletmaster.ro.
Informații și rezervări: ticket@tm-t.ro, 0752111803. Durata: 1 oră 45 minute

Vineri, 21 februarie, 19:00, Sala Studio
AVALANȘA, regia Kedves Emőke, TEXT DE Tuncer Cucenoglu
Într-un sat în care și cel mai mic zgomot poate aduce moartea, înconjuraţi de munții înzăpeziţi, trăind sub amenințarea constantă a unei avalanșe și a morții, oamenii sunt nevoiți să ia măsuri şi să trăiască după reguli care, pe termen lung, fac viața imposibilă. Nouă luni de tăcere, trei luni de serbări, zgomot și viață. Într-o lume marcată de amenințarea pericolului, într-o lume coordonată de o frică irațională, oare o viaţă nouă are dreptul ei la adevăr?
Traducerea în română va fi prin supratitrare. Biletele costă 24/12 lei și se pot lua la casierie sau online prin www.biletmaster.ro. Informații și rezervări: ticket@tm-t.ro, 0752111803. Durata: 75 minute

SPECTACOLE JUCATE ÎN DEPLASARE:
ARAD, 8 februarie: EXIT, regia Arpad Schilling, coproducție cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad și Teatrul Național din Sombor

CASA DE BILETE:
Luni–Vineri: 10.00–13.00, 16.00-19.00, respectiv cu 1 oră înainte de spectacolele de dimineață sau week-end
strada ALBA IULIA, nr. 2.
Tel.: 0356 450 606, 0752 111 803 E-mail: ticket@tm-t.ro

BILETE ONLINE:
www.biletmaster.ro

LĂSAȚI UN MESAJ