Profit de 1000 de euro pe zi! O universitate din România vinde produse alimentare BIO, din fermele proprii

159
O universitate din Cluj are încasări de 1.000 de euro pe zi, după ce și-a făcut firmă și și-a deschis propriul magazin de desfacere, unde vinde lapte, ouă, mezeluri, dar și produse de patiserie, produse în Stațiunea Didactică Experimentală de la Cojocna, relatează actualdecluj.
Universitatea de științe agricole și medicină veterinară din Cluj, și-a făcut anul trecut o firmă, Agronomia Agro Food Innovation SRL, ca să poată vinde ceea ce produce în Stațiunea Didactică Experimentală de la Cojocna către terți, iar de două zile și-a mutat magazinul într-un spațiu amenajat cu 15.000 de euro și are zeci de clienți zilnic.

 

Directorul administrativ al universității, Lucian Naș, spune că acesta are încasări între 3.000 și 7.000 de lei în fiecare zi, deci în medie cam 1.000 de euro – și cele mai bine vândute produse sunt ouăle și laptele, care vin din propria fermă. Stațiunea Didactică Experimentală a universității agricole e deschisă din 1869, când funcționa pe lângă Institutul de Agricultură de atunci, pentru stagii de practică a studenților și cercetare științifică a cadrelor didactice. Are o suprafață uriașă, 667 hectare de teren agricol, unde cresc 300 de porci, 270 de vaci, 800 de oi și nu mai puțin de 11.000 de găini.

 

Directorul SRL-ului înființat de USAMV, care e asociat unic, e Lucian Cuibus, care spune că acesta e singurul magazin de gen din țară – în care o universitate își desface propriile produse, fie de la fermă, fie procesate. USAMV are pe Calea Florești șase mici făbricuțe, din care acum funcționează trei: iaurturi, panificație, vinificație, berărie, zaharoase și carmangeria, din care funcționează carmangeria, panificația și iaurturile. Restul sunt în curs de autorizare.

sursa: hotnews

LĂSAȚI UN MESAJ