Profesor în China. O experiență inedită, trăită de profesori din Politehnică

50

Fundația Politehnica și Departamentul de Electronică Aplicată de la Universitatea Politehnica Timișoara invită pe toți cei interesați la prezentarea „Profesor în China. O experiență inedită”, autori: profesor Ivan Bogdanov și inginer Raul Ionel.

Evenimentul va avea loc luni, în 25 martie 2019, de la ora 14, în amfiteatrul K1, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara. Profesorii Ivan Bogdanov și Raul Ionel vor povesti, cu această ocazie, despre inedita experiență de predare la universități din China, cu impresii atât despre sistemul educațional, cât și despre cultura și civilizația țării.
Cei doi au ajuns să predea în China prin intermediul Universității din Heidelberg, cu care UPT are o veche colaborare. Aceasta, la rândul său, colaborează cu mai multe instituții de învățământ superior din China și a lansat o provocare cadrelor didactice din Politehnica timișoreană, de a merge să predea la universități asiatice. Primii care au răspuns invitației au fost prof.dr.ing. Ivan Bogdanov și șl.dr.ing. Raul Ionel, care au predat mai multe materii din domeniul IT și mecatronică, în trei universități din trei orașe diferite.

Programul va continua și în viitor, existând deja mai mulți profesori timișoreni, din cadrul facultăților de Mecanică și de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, care s-au înscris pentru astfel de stagii.

LĂSAȚI UN MESAJ