Prinși cu acte false la vamă

13

Doi sirieni au încercat să treacă granița în Ungaria prin vama Nădlac II cu acte false. Polițiștii nu au fost însă păcăliți, iar cei doi străini au fost opriți din drum.

”În data de 11.08.2020, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, doi bărbaţi, călătorind ca pasageri într-un microbuz înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român M.P., în vârstă de 38 ani. La controlul de frontieră, aceștia au prezentat două cărţi de identitate cu însemnele autorităților din Grecia.Cu ocazia controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false”, a transmis Poliția de Frontieră.

Sirienii au 21 și 35 de ani și sunt cercetați penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ