9.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Principesa Margareta: Reînnodarea firului diplomației regale în anii președintelui Constantinescu – moment istoric pentru România-VIDEO

În cuvântul său, Custodele Coroanei a trecut în revistă țările din Turneul regal NATO, început în anul 1997 cu vizite în Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca și Spania, continuat în 2002 în Statele Unite ale Americii, apoi Franța, Statul Vatican, Federația Rusă, Ungaria, Slovacia, Cehia, Serbia, Suedia, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina.

„În anii președintelui Emil Constantinescu și ai Guvernului Victor Ciorbea, s-a reînnodat firul diplomației regale și al angajamentelor publice în țară, care au continuat neîntrerupt de atunci încoace. Au fost momente istorice pentru familia noastră și pentru România”, a spus principesa, la un eveniment organizat la Palatul Elisabeta, dedicat aniversării a 20 de ani de la prima vizită a Regelui Mihai, reprezentând România, cu susținerea Guvernului, pentru integrarea țării noastre în NATO.

„Din 1997 până astăzi, familia noastră a susținut peste 10.000 de angajamente publice în interiorul țării și a efectuat 315 vizite în străinătate (sprijinite de zece guverne succesive ale României, coordonate de Ministerul de Externe și cu concursul Ministerului Apărării Naționale). Întâlnirile au fost legate de economie, apărare, educație, credință, cooperare locală sau regională, cultură, știință, proiecte sociale, diplomație și sport. Vă mulțumesc tuturor pentru acești 20 de ani de exemplară cooperare instituțională cu Casa Regală. Din acest fructuos și curajos parteneriat a avut de câștigat România”, a încheiat principesa Margareta.

Fostul președinte al României Emil Constantinescu

„Pentru prima dată, ei reprezentau și un președinte democrat, dar, mai ales, reprezentau cu cinste un rege care era o figură istorică. Vreau să amintesc că și după terminarea mandatului meu noul președinte a înțeles rolul excepțional pe care poate să îl joace în relațiile internaționale și reprezentarea României atât Regele Mihai și Regina Ana, cât și cei care i-au urmat — principesa Margareta și prințul Radu, care au dus la un nivel excepțional de înalt și au înțeles ceea ce am vrut să prezint în anii mandatului meu prezidențial — un proiect de reconciliere. Un proiect de reconciliere națională de care, din păcate, am avea acum nevoie din nou. În care ceea ce e important pentru toți ar trebui să fie ceea ce a fost important întreaga viață pentru Regele Mihai și Familia Regală — România. Dincolo de interese politice, de partide, trebuie să avem un interes comun: reînsănătoșirea morală a națiunii noastre, a poporului român. Trebuie să fim mereu fericiți că avem în viață nu numai un reper istoric, dar și un reper moral”, a subliniat Emil Constantinescu.

premierul Sorin Grindeanu.

„Sunt deosebit de onorat să fiu astăzi alături de dumneavoastră la aniversarea a 20 de ani de diplomație regală. Este un moment cu totul special, de recunoaștere a contribuției esențiale pe care Casa Regală a avut-o la integrarea României în cele mai importante structuri europene și euroatlantice. Această contribuție va rămâne unul din cele mai frumoase exemple de dragoste, dăruire și loialitate pentru țară. Astăzi, putem afirma cu toată convingerea că România a evoluat enorm. Un semn al acestei evoluții, al creșterii spirituale, economice și sociale a țării noastre este și relația dintre autoritățile statului și Casa Regală, o relație ce reprezintă o prelungire firească a respectului și prețuirii pe care românii le-au avut întotdeauna pentru Coroană”, a declarat Grindeanu, la Palatul Elisabeta, la un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la prima vizită externă a Familiei Regale reprezentând interesele României.

„Altețele Voastre Regale le-ați fost alături în multe din aceste vizite și, cu noblețe, le continuați acum efortul. Astăzi, la două decenii distanță, suntem în fața unei noi provocări, a unei dezbateri cruciale despre viitorul Uniunii Europene”, a spus premierul Grindeanu.

Sursa: www.agerpres.ro

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Alfred Simonis: „de fapt, liderul Consiliului Județean habar nu ar avea să gestioneze o investiție de anvergură.”

”Am luat act de declarațiile domnului Alin Nica legate de situația stadionului Dan Păltinișanu și despre faptul că nu s-a vorbit despre Hotărârea de...

Citește și :