Primele evenimente dedicate bienalei de arhitectură BETA 2018

30

Primele evenimente dedicate BETA 2018 au avut loc weekend-ul trecut, la Timișoara. Aflată la cea de-a doua ediție, Bienala Timișoreană de Arhitectură, organizată de către Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș, este unul dintre cele mai importante evenimente de arhitectură din România și din euroregiune.

Vineri, în 28 septembrie, a avut loc deschiderea bienalei timișorene de arhitectură, care a reușit să atragă un public numeros format din colaboratori, arhitecți și nu numai.

“BETA este un experiment în care am investit foarte multă pasiune și perseverență împreună cu partenerii și sponsorii noștri, pentru un scop în care credem toți: să avem un oraș tot mai bun. Ne bucurăm că ne aflăm în acest minunat loc – Timișoara. Credem că orașele mai bune se pot face doar prin colaborare și prin dialog, iar pentru asta este important ca administrația publică locală și centrală, corpul profesional și voi, societatea civilă, să lucrăm împreună“, a spus Oana Simionescu, coordonator BETA, în cadrul evenimentului de deschidere a bienalei.

BETA se desfășoară în perioada 28 septembrie – 28 octombrie 2018, în mai multe locații din Timișoara. Calendarul cu toate evenimentele poate fi consultat pe site-ul bienalei: www.betacity.eu.

Expoziția DESPRE LOCUIRE a marcat evenimentul de deschidere al bienalei. Expoziția vizează, prin abordarea sa interdisciplinară, stabilirea unui dialog între actorii responsabili cu producția locuinței și, implicit, a locuirii. Scopul pe termen lung este acela de a-l implica mai mult în acest proces pe cel ce locuiește.

“În vizitele de studiu pe care le-am făcut la Timișoara, am început prin a sta de vorbă cu dezvoltatorii imobiliari, cu arhitecții implicați în proiectele de locuire colectivă care au fost cu toții foarte amabili și ne-au deschis porțile, și ne-am plimbat prin cartiere cu scopul de a observa spațiul construit și de a sta de vorbă cu oamenii. Ne-a venit ideea de a prezenta această expoziție nu numai din perspectiva arhitecturală așa cum poate ar fi fost de așteptat, ci am hotărât să-l prezentăm din perspectiva tuturor acestor actori, care sunt responsabili de mecanismul extrem de complex al locuirii colective” a spus Ilinca Păun Constantinescu, membră a echipei curatoriale expoziției DESPRE LOCUIRE, în seara vernisajului.

Expoziția poate fi vizitată la Halele Timco (Str. Circumvalațiunii, 8-10), între orele 10.00 – 20.00, în perioada 28 septembrie – 28 octombrie 2018, iar intrarea este gratuită.

Sâmbătă seara a avut loc inaugurarea instalației de lumină intitulată ”Adunarea”, creată de artiștii Neil Musson și Jonathan Retallick. Aceasta s-a desfășurat în cadrul primului eveniment public al proiectului TRANSITE, organizat de OAR Timiș alături de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și al cărui obiectiv este promovarea Gării de Nord ca spațiu public cu potențial cultural. Proiectul TRANSITE face parte dintr-o strategie mai amplă de resuscitare culturală a unor puncte cheie din oraș, realizată în parteneriat cu bienala Art Encounters.

”Vă voi spune pe scurt câteva cuvinte despre proiectul numit TRANSITE, intitulat astfel datorită faptului că am ales ca locație de desfășurare a acestuia Gara de Nord din Timișoara – o locație inedită pe care sperăm să o aducem în atenția publicului sub altă lumină decât cea în care este percepută în momentul de față. Este vorba despre două paliere de intervenție: pe de o parte, vorbim despre o instalație arhitecturală pe care o vom produce și inaugura în data de 21 octombrie, al cărei concept a fost selectat în urma concursului TRANSITE de soluții de arhitectură, în cadrul căruia am avut 17 proiecte înscrise din toată țara. Al doilea palier este instalația de lumină pe care am realizat-o printr-o colaborare extrem de fericită cu artiștii [musson+retallick] din Marea Britanie, lucrare produsă în mod special pentru Gara de Nord și pe care o inaugurăm în această seară” – a spus Simina Cuc, coordonatorul proiectului TRANSITE

Data de 1 octombrie a marcat un alt moment important, parte din bienala timișoreană de arhitectură. Cu ocazia Zilei Mondiale a Arhitecturii, o echipă de arhitecți au lansat ghidul UndeLocuiesc.Eu, un material educațional în format fizic și online pe www.undelocuiesc.eu, ce-și propune să-i ajute pe viitorii cumpărători de apartamente să-și înțeleagă propriile nevoi de identitate și spațiu. Totodată, utilizatorii vor putea să își creeze o grilă de evaluare obiectivă pentru alegerea viitorului cămin.

Organizatorii invită publicul și la următoarele evenimente planificate, din care vor face parte Simpozionul LIGHT EDU, Turul de arhitectură: locuirea de altădată – în cartierul Elisabetin și la vizionarea expoziției concurs BETA. Mai multe detalii despre aceste evenimente, alături de calendarul întreg al bienalei, găsiți pe: www.betacity.eu.

BETA își propune să genereze un dialog responsabil privind educația de arhitectură, formarea și practica profesională, precum și să stimuleze implicarea și profesionalizarea metodelor de dialog și colaborare dintre reprezentanții trinomului administrație – corp profesional – societate civilă.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ