Primarul Timișoarei: s-a terminat cu ilegalitățile. La ce se referă Dominic Fritz VIDEO

84

Se vor schimba regulile de trasabillitate a deșeurilor. Asta vrea să facă primarul Timișoarei, Dominic Fritz, după ce au fost descoperite tot mai multe rampe clandestine de deșeuri. Semnalul de alarmă este tras după ce, în urmă cu două săptămâni, autoritățile au descoperit un câmp acoperit de gunoaie în Mehala.

Societatea care a aruncat acolo tot felul de deșeuri a primit o amendă record de 130.000 de lei. „Aici s-au făcut bani pe spatele sănătății noastre. Tot terenul pe care îl vedeți în filmare era plin de gunoaie în urmă cu câteva zile. Un focar de infecție”, a spus Dominic Fritz. Zona va fi din nou verificată de Poliția Locală, însă edilul șef vrea rguli mai stricte pentru ca astfel de situații să fie întâmpinate.

„Oricine are deșeuri are obligația să le predea unei firme autorizate, și nu oricărei firme de transport care vine la șantier sau acasă, le încarcă și apoi le aruncă pe un teren viran în oraș. Orice firmă care preia deșeuri trebuie să aibă o autorizație și trebuie să arate că are unde să depună aceste deșeuri. Este o practică ce trebuie să se oprească și transmit un semnal foarte clar tuturor celor care comit astfel de ilegalități că s-a terminat cu aceste lucruri. Vom amenda, ne vom folosi de toate pârghiile de care dispunem prin Poliția Locală pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple în Timișoara. Sper ca și Garda de Mediu să se trezească. Vom introduce în Consiliul Local reguli mai stricte, privind trasabilitatea deșeurilor din construcții, adică să fie clar pentru toată lumea care este traseul deșeurilor din momentul preluării până la cel al predării lor și constructorii să aibă contracte cu firme autorizate în gestionarea deșeurilor”, a transmis primarul.

În ultimele 10 zile, Poliția Locală a mai amendat șapte șantiere cu 30.000 lei, pentru proasta gestiune a deșeurilor și pentru murdărirea domeniului public. De asemenea, a pornit și spălatul străzile din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.