Primăria Timișoara și cea din Lugoj, amendate pentru locurile de joacă FOTO!

66

Primăria Timișoara a primit două amenzi, în valoare totală de 10.000 de lei, pentru neregulile din locurile de joacă. Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului au descoperit eechipamente deteriorate, fisurate sau cu părți lipsă, locuri de joacă neîmprejmuite sau împrejmuite parțial sau lipsa autoritzației.

Au și fost indisponibilizate 5 echipamente de joacă, spun reprezentanții CJPC Timiș. Lipsa totală sau parțială a gardurilor a fost descoperită în Parcul Chopin și Parcul Copiiilor. Și la Lugoj au fost controale și au fost date 4 amenzi, în valoare de 13.000 de lei.

„Au fost verificate un număr de trei spații de joacă administrate de către Primăria Municipiului Lugoj, respectiv Parcul copiilor, Parcul Comtim și Parcul George Enescu. Au fost depistate abateri privind echipamentele de joacă, tobogane, leagăne, balansoare, aflate într-un stadiu avansat de degradare, cu bare metalice ruginite, cadru metalic de susținere a tubulaturi din fibră cu bucăți metalice ruginite, desprinse din cadru. (…) Au fost indisponibilitate un număr de 12 echipamente de joacă”, au transmis reprezentanții CJPC Timiș.

Aceste controale vor continua până la finalul lunii aprilie în tot județul Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.