12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Prezențe artistice semnificative din atelierele U.A.P.T.

„În Timișoara, există 43 de ateliere de creație aflate în formă contractuală cu municipalitatea. Aici își desfașoară cercetarea și creația artistică peste 53 de artiști vizuali: pictori, sculptori, graficieni, ceramiști, textiliști, restauratori, designeri, multimedia, care prin operele lor pun în valoare cultura vizuală contemporană a orașului. Dorim ca prin demersul plastic pe care îl propunem în aceste zile să arătăm publicului o mică parte din creația acestor artiști, creatori care asigură vizibilitatea culturală timișoreană la nivel național și internațional.” – spune Daniela Constantin, președintele U.A.P. filiala Timișoara.

Atelierele în care crează artiștii vizuali, sunt în folosința filialei timișorene a U.A.P. de peste 45 de ani, Uniunea reprezentând o structură organizatorică cu o vechime de peste 70 de ani. În toți acesti ani de activitate artistică neîntreruptă, membrii filialei, personalități ale scenei artistice românești în artele vizuale, dar și artiști din țară și străinătate, au expus în Galeria de Artă HELIOS, care se află în folosința U.A.P. Filiala Timișoara din anul 1967.

Vernisajul expoziției „Prezențe artistice semnificative din atelierele U.A.P., filiala Timișoara” are loc miercuri, 15 martie, între orele 18 – 20.

Curatorii expoziției sunt prof.univ.dr.Daniela Constantin și prof.univ.dr. Adriana Lucaciu.
Expoziția rămâne deschisă până în 24 martie 2023 și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10 -18.

Alte subiecte :

Citește și :