Prăpăd în Caraș-Severin! Inundațiile au lovit azi-noapte zeci de gospodării! VIDEO

2765

Aproximativ 80 de gospodării din localitatea Glimboca, județul Caraș-Severin, au fost inundate, în noaptea de marți spre miercuri, ca urmare a unei ploi puternice care a provocat scurgeri de pe versanți.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, în urma ploilor puternice de marți, de pe versanții care înconjoară localitatea Glimboca s-a scurs o cantitate însemnată de apă, fiind afectate aproximativ 80 de gospodării.

Pompierii au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, cu cinci motopompe pentru scoaterea apei din locuințe.

“Inundaţiile de la Glimboca s-au produs în urma scurgerilor de pe versanţi şi sunt aproximativ 80 de gospodării afectate. Acţionează trei echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş cu patru motopompe transportabile şi o motopompă cu capacitate de 3000 litri”, transmit, miercuri dimineaţa, reprezentanții ISU Caraș-Severin.

Hidrologii au emis, marți seara, o avertizare cod portocaliu de inundații pentru județul Caraș-Severin, valabilă de marți, de la ora 21.00, și până miercuri, la ora 03.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.