Poveste horror spusă de 3 copii la școală. Mama le-ar fi ucis fratele și l-a ascuns în podul casei

1315

Trei copii care locuiesc cu mama lor într-o casă din Aninoasa, judeţul Gorj, au povestit la şcoală că, în urmă cu aproximativ doi ani, mama lor a născut un copil pe care l-ar fi omorât şi apoi l-ar fi ascuns în podul casei.

Cei trei copii, în vârstă de 12, 14 şi 15 ani, le-au povestit totul colegilor, iar aceştia i-au anunţat pe profesori.

Ulterior, conducerea şcolii a alertat Poliţia, cazul intrând în atenţia procurorilor. Poliţiştii şi procurorii au efectuat cercetări acasă la familia din Aninoasa, însă nu au descoperit nimic până acum.

Astăzi, mama a fost audiată de procurori. Între timp, cei trei copii au fost duşi de Poliţie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

În prezent, ei sunt internaţi într-un centru în regim de urgenţă. Între timp, acoperişul casei familiei a fost schimbat, iar muncitorii au declarat că nu au găsit nimic în podul casei.

Totuşi, ancheta poliţiştilor şi a procurorilor continuă.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.