Polițiștii l-au prins pe ucigașul câinilor din Bocșa

886

De aproape un an de zile, cetățenii din orașul Bocșa, dar și din satele din zonă sunt terorizați de o persoană care le tot omoară câinii. În urmă cu două zile, un bărbat a sunat la 112 denunțând faptul că un câine a fost împușcat în curtea unui imobil din Bocșa. Polițiștii l-au identificat ieri pe autor, acesta fiind cercetat acum pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, legea protecției animalelor și violare de domiciliu.  

”La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiștii din Bocșa au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că o persoană necunoscută a împușcat un câine aflat în curta unui imobil din localitate. În urma apelului, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase, de la investigații criminale și de ordine publică s-au deplasat de îndată la fața locului pentru cercetări” spune subinspector Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Ieri, polițiștii din Bocșa au reușit identificarea autorului, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitate. La domiciliul acestuia au fost găsite trei arme de vânătoare confecționate artizanal, 37 de cartușe calibru 12 mm și 65 de cartușe calibru 16 mm, polițiștii ridicându-le în vederea continuării cercetărilor.

Cel în cauză este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, legea protecției animalelor și violare de domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ