7 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Polițiștii locali, față-n față cu liceenii de la ”Ion Vidu” – dezbatere interactivă despre siguranța elevilor în școală și în afara ei

Polițiștii locali din cadrul Birourilor Consultanță Juridică, Patrulare Navală și Transport Urban și Relații Publice au încheiat ieri o sesiune de lecții de prevenire, demarată la începutul lunii noiembrie, susținute în fața unui auditoriu obișnuit să fie el cel ascultat, pe scenă. Este vorba despre elevii Liceului de Artă Ion Vidu, care i-au primit pe polițiștii locali în rândurile lor și au fost atenți la aspectele explicate, la situațiile expuse pentru a nu deveni victime sau agresori în anumite momente, la școala sau în drum spre casă. După ce în primă fază, polițiștii locali au discutat cu elevii claselor V-VI, iar la jumătatea lunii noiembrie cu elevii din clasele VII-VIII, ieri a fost rândul elevilor mai mari, de clasele IX-XII, să fie informați și să pună întrebări referitoare la siguranță, bullying, cyberbullying, răspunderea lor, ca minori, la contravenții sau infracțiuni. Au fost atenți și interesați de aceste subiecte care îi pot ajuta să facă față amalgamului de informații care vin din toate direcțiile, astfel încât să aleagă ce este bine pentru ei și pentru cei din jur. Reamintim că dezbaterile fac parte dintr-un proiect de parteneriat al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara cu instituția de învățământ, demarat anul acesta, cu scopul pregătirii tinerilor pentru viitor.

Alte subiecte :

Citește și :