Poliția Locală Timișoara, pregătită să se întoarcă la primărie

2038

Poliția Locală Timișoara este pregătită să se întoarcă sub comanda primăriei, susține directorul Dumitru Domășneanu. Șeful Poliției Locale crede, însă, că, deși vor fi subordonați municipalității, polițiștii locali vor fi nevoiți să îi verifice, în continuare, pe cei aflați în izolare sau în carantină.

“Principalele activități pe care le desfășurăm în prezent, respectiv verificarea izolaților și carantinaților, după părerea mea, se vor menține la Poliția Locală, cu toate că n-o mai raportăm la Poliția Națională acțiunile întreprinse”, spune șeful Poliției Locale.

Dumitru Domășneanu a mai precizat că atribuțiile clasice ale polițiștilor locali nu vor fi afectate de activitățile pentru combaterea pandemiei.

“Începând cu data de 4 noiembrie când am preluat, am mai retras din efective, în sensul că nu am mai lăsat 20 de echipaje la verificare izolare în codițiile în care aveam 30 – 40 de reclamații și sesizări, atât telefonice cât și scrise de la cetățeni. Am reînființat repartizarea efectivelor pe schimburi”, mai spune Dumitru Domășneanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.