Plan roșu de intervenție în Hunedoara, în urma unui accident cu 13 victime

237

Un număr de 13 persoane au fost rănite și transportate la spital joi după-amiază în urma unui accident petrecut pe DN 66A, în localitatea Aninoasa, în care au fost implicate un microbuz de transport persoane și un autoturism, autoritățile activând Planul Roșu de intervenție în acest caz, informează reprezentanții ISU Hunedoara.

„Până în acest moment sunt 13 persoane rănite, dar conştiente, care au fost preluate de echipajele medicale. Salvatorii acţionează pentru evaluarea medicală a celorlalte persoane implicate, pentru a le transporta la spital în situaţia în care este nevoie”, arată IGSU.

La locul producerii accidentului intervin 4 echipaje SMURD, 3 ambulanţe SAJ şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.

Potrivit unui comunicat al Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, șoferul autoturismului a efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu microbuzul care circula regulamentar, pe sensul de mers Petroșani-Aninoasa.

accident-dn-66-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.