Plaja Ghioroc dă startul unui nou sezon estival

1606

Lucrările de modernizare la “Plaja Ghiroc – Litoralul Arădean”, se află pe ultima sută de metri, plaja așteptându-i pe toți cei dornici de distracție începând de sâmbătă, 28 aprilie, după ce anul trecut a înregistrat un record de vizitatori – nu mai puțin de 70.000 de persoane .

ghioroc1”Plaja Ghioroc se deschide în 28 aprilie și va fi deschisă până în 15 septembrie.
Lucrările de construcție a campingului se vor desfășura și în luna mai, dar nu vor afecta activitatea pe plajă. Preconizăm finalizarea/deschiderea campingului pe 1-15 iunie.

De asemenea se va mai lucra și la extinderea parcării care va fi finalizată în luna mai.
Au fost achizitionați încă 20 de palmieri care au fost plantați între parcare și plajă. Palmierii de anul trecut au fost reașezați la locul lor adică în zona de făcut fotografii.

A fost refăcut nisipul de pe plajă și o mare parte din umbreluțe.

Iluminatul ornamental este deja funcțional.

Drumul spre plajă va fi asfaltat tot în luna mai.

Ghioroc Summer Fest va începe în 1 iulie și va tine până în 1 septembrie. Pe acest subiect vom reveni în curând cu detalii.

Preconizam ca Sleep’n Slide-ul (topoganul cu apă) să fie funcțional începând cu 1 iunie.
Taxa de parcare/acces va fi de 10 lei/zi/autovehicul.

Dupa cum vedeți suntem pregătiți sau în curs de pregătire pentru sezonului estival 2018.
Vă așteptăm cu drag.”, a transmis primarul localității Ghioroc, Popi-Morodan Corneliu.

Așadar, se pare că zilele destul de toride din ultima perioadă vor grăbi terminarea lucrărilor. Se mai află în lucru şi o zonă de campare, care ar ajuta Ghiorocul să obțină statutul de stațiune de interes local. Lucrările de construcție a campingului se vor desfășura și în luna mai, dar nu vor afecta activitatea pe plajă.
Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.