Pruni în gropile din asfaltul cărășean! Răchia de la anul – donată Consiliului Județean

4549

Omul de afaceri reșițean Mihai Sprânceană, foarte activ în ultimii ani pe rețelele de socializare, a ales o modalitate inedită de a atrage atenția autorităților asupra stării drumurilor din județ. Dacă în alte părți se mai plantează flori în gropile din asfalt, Mihai Sprânceană a recurs, nici mai mult, nici mai puțin, la… copăcei pe traseul Reșița – Grădinari. Și nu orice copăcei, ci chiar pruni. Sprânceană spune că răchia de anul viitor din prunele rezultate urmează să o doneze Consiliului Județean, care poate, astfel, va fi înduplecat să repare drumurile.

”Am constatat că se lucrează la drumul ce face legătura cu Gârliște, care era catastrofal, scrie, printre altele, Mihai Sprânceană. Ei bine, cât ar fi trebuit ca să astupe și cele câteva gropi? Cel mult două basculante de bitum. Dar nici ăstora, de curând aleși, ca și ceilalți dinaintea lor, nu le pasă. Iar nouă ne pasă la fel, deloc. Scrâșnim din dinți și le tragem câte un hurduzeu (aluzie la președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Florin Silviu Hurduzeu, n.n.) dacă ne afectează personal. Altfel… Și am dovada: cu toate că am anunțat din timp azi am fost singur… pe traseu. Noroc că nu sunt un fricos.”

Protestului lui Mihai Sprânceană, anunțat din timp, dar căruia nu i s-a alăturat nimeni, a fost însă susținut de un tânăr spaniol, care a dorit să facă o fotografie la locul faptei, la plantat de pruni pe DJ Reșița – Gradinari. Fotografa, prietena să româncă, a tradus dorința spaniolului: la anul vine la cules de prune…

Mai multe tronsoane de drum din județ sunt în prezent presărate cu adevărate cratere: Berzovia – Vermeș, Bocșa – Doclin, ca să le pomenim doar pe acestea. Situația aceasta a constatat-o și actualul președinte al CJ, Silviu Hurduzeu, care și-a manifestat în mai multe rânduri disponibilitatea de a trece la repararea acestor trasee.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.