Pintea cere retragerea acreditării a două spitale județene – „Mi se lipeau pantofii pe jos, așternuturile erau murdare”

5117

Sorina Pintea a declarat că va propune Autorităţii Naţionale pentru Management al Calităţii în Sănătate retragerea acreditării spitalelor controlate săptămâna trecută – Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, relatează Agerpres.

„Mi se lipeau pantofii pe jos, se spăla cu apă neagră,  așternuturile erau murdare, sigur erau infecții nedeclarate. Controalele vor continua, nu sunt exercițiu de imagine”, a declarat ministrul sănătății, potrivit RFI România, la câteva zile după ce a mers în control inopinat în cele două spitale.

Prezentă la conferința „Gravele probleme din sănătate. Cât de bolnav este sistemul”, Sorina Pintea a explicat că acest lucru înseamnă un nou proces de acreditare pentru cele două spitale.

„Este apanajul Agenţiei pentru Managementul Calităţii în Sănătate. Voi face o informare către agenţie vizavi de neregularităţile pe care le-am constat vizitând spitalul, o parte din secţiile spitalului, şi sunt convinsă că vor lua măsurile care se impun referitor la anumiţi indicatori care posibil în momentul evaluării să fie conformi, nu mai sunt. Ministrul Sănătăţii nu poate să ceară imperativ, poate să propună. Asta am să fac”, a mai spus oficialul.

Sorina Pintea a mai anunțat că Spitalul Județean Brașov a fost amendat cu 50.000 lei pentru gestionarea nercorespunzătoare a deșeurilor periculoase și pentru gestionarea necorespunzătoare a dezinfectanților.

Ministrul a arătat că în urma acestei amenzi a fost sunată și întrebată dacă are ceva personal cu acel spital.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.