Petrecere cu de toate, la Surduc! De la avioane la… preparate de pește delicioase! Ultimele detalii

1457

Așa cum s-a mai prezentat aici, în paginile noastre, sfârșitul de săptămână ce urmează va fi cu mare zaiafet la lacul Surduc. În zilele de 1 și 2 iulie toată lumea este așteptată pe raza comunei Fârdea, pentru a petrece la Zilele Lacului Surduc, eveniment ce se află la a treia ediție.

Dacă despre prima zi (1 iulie), ce va fi rezervată unui spectaculos miting aerian, am vorbit deja, este cazul să vă dezvăluim și programul pentru cea de-a doua zi (2 iulie) care este, și aceasta, de mare interes.

Delia Barbu, director executiv al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, împreună cu Traian Stancu, vicepreședintele Consiliului Județean, au creionat, în linii mari, principalele atracții care se vor desfășura pe lac și în jurul său.

În premieră, evenimentul din acest an, aduce turiștilor posibilitatea de a încerca dormitul la cort și de a-și răsfăța papilele gustative cu peștele din zonă și preparatele pe bază de pește. Dintre cele două tabere de corturi existente, una va avea ieșire direct la apa lacului. Ambele se vor găsi pe partea dreaptă a lacului, în direcția localității Fârdea. Prin aceste masuri, se dorește permanentizarea în zona a turismului simplu, fără mari pretenții.

Pește la Surduc

Astfel, tot cu ocazia Zilelor Lacului Surduc, demarează proiectul „Seri de pește la Surduc”, un concept menit să susțină dezvoltarea turistică a zonei pe tot parcursul anului.

APDT Timiș în colaborare cu primăria Comunei Fârdea, cu scopul de a atrage turiști în zonă pe tot parcursul anului, încurajează o modalitate de a „gusta” din tradițiile culinare de preparare a peștelui din zonă. Ținând cont de specificul zonei și de faptul că, pe lângă bogăția piscicolă a lacului Surduc, în sud-estul județului funcționează mai multe păstrăvării, luând în considerare potențialul turistic al zonei, s-a decis încercarea unui proiect care să susțină permanent dezvoltarea turistică a regiunii. Astfel, după ce se încheie Zilele Lacului Surduc, turiștii care vizitează zona pot gusta pește sau preparate pe bază de pește, în principal de lac sau păstrăv, dar și alte feluri, la una dintre pensiunile din Fârdea.

Proiectul va funcționa în primă fază ca și proiectul geamăn „Mic dejun la Margina”, adică grupurile de turiști, agențiile sau ghizii de turism vor anunța că vin și vor anunța și numărul persoanelor care doresc să încerce peștele sau preparatele de pește.

De asemenea, turiștii interesați mai pot găsi în zonă bucătării care prepară păstrăv, în locuri ca: Valea lui Liman, Românești sau Luncani, acestea fiind cunoscute pentru crescătoriile lor și pentru prepararea acestui pește. O parte din ofertă va putea fi găsită și cu ocazia Zilelor Lacului Surduc.

Două zile de distracție îi așteapta în weekend, atât pe adulți, cât și pe copii, cu DJ și invitați surpriză, dar și plimbări cu bicicleta pe malul lacului.

Sâmbătă sunt programate să aibă loc concerte susținute de DJ Sava, DJ Dark, Mr. Pit, GeoDaSilva, Andaro, Sean Norvis, Stino Grant, iar ziua se va încheia cu focuri de artificii.

Duminică vor avea loc întreceri pe apă și activități distractive pentru copii, teatru de păpuși pe plajă, plimbări cu barca pe lacul Surduc, dar și un concert de muzică populară susținut de interpreții Ramona Ilieși Drăgan, Adrian Stanca, Camelia Florea și Marinică Trocea.

Demonstrații canine și exerciții de salvare din apă, plimbări cu hidrobicicleta pe lac sunt alte câteva repere ale momentelor pregătite pentru începutul lunii iulie pe Lacul Surduc.

Vicepreședintele Stancu este optimist și crede că echipele de canotaj ce se vor întrece pe lac trebuie să facă fotografii. Va fi ultima cursă în acest mod tradițional. Imediat vor începe lucrările pentru noua și moderna pistă de canotaj ce va îndeplini toate baremurile internaționale. Multipla campioană Elisabeta Lipă a vazut proiectul noiilor facilități de concurs de pe lac și ar fi foarte posibil să și vină la Surduc în ziua de duminică.

Mijloace de transport către Surduc

Nu au fost uitați nici cei ce ar dori să ajungă în acest loc mirific, dar nu au mijloace de deplasare. Primăria Comunei Fârdea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, pune la dispoziția timișorenilor curse regulate în zilele de 1 și 2 iulie, dinspre Timișoara spre Fârdea. Autobuzele vor pleca din stația de la Catedrala Mitropolitană, după un orar care va fi anunțat imediat după definitivare pe site-ul Primăriei Fârdea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.