Peste 900.000 de pasageri la Aeroportul Timişoara în 2015. Provocarea pentru 2016 – peste un milion

80

Aeroportul Internaţional Timişoara, cel mai mare din vestul ţării, a încheiat anul 2015 pe plus. Atât la numărul de pasageri, cât şi în ceea ce priveşte transportul de mărfuri. Mai mult decât atât, noile curse charter i-au atras pe timişoreni spre călătoriile cu avionul.

Recordul absolut al numărului de pasageri al Aeroportului Internaţional Timişoara a fost înregistrat anul trecut. Peste 924.000 de persoane au decolat sau aterizat pe această autogară, cu 26% mai multe faţă de anul precedent. A fost astfel depăşita performanţa din 2011, atunci când aerogara înregistra 853.000 de pasageri.

“Ne propunem ca anul 2016 să aducă pentru Aeroportul Internaţional Timişoara, pe lângă o creştere a traficului de pasageri (peste 1 milion de pasageri) şi a traficului de marfă, introducerea unor destinaţii noi care vor fi anunţate în timp util şi care vor veni în sprijinul pasagerilor, oferindu-le posibilităţi de călătorie variate. De altfel, aşa cum ne-am propus, începutul anului 2016 a dat startul deschiderii de noi destinaţii şi noi parteneriate cu companii aeriene, respectiv destinaţia Eindhoven – Olanda, spre care se vor opera zboruri începând cu 29 martie 2016, şi noua bază aeriană a companiei Ryanair, în premieră pentru România, care va opera zboruri începând cel mai târziu de la data de 1 noiembrie 2016, spre destinaţiile: Bucureşti, Londra-Stansted, Milano-Bergamo, Bruxelles Charleroi, Berlin, Dusseldorf-Weeze, Frankfurt-Hahn”, spune Dan Idolu, directorul Aeroportului Internaţional Timişoara.

Cei mai mulţi pasageri ai aerogării timişorene s-au îndreptat spre Bucureşti, Munchen şi Bergamo. Însă şi cursele charter au fost pe placul călătorilor. Numărul celor care au ales să zboare cu astfel de avioane spre Antalya, Creta, Rhodos, Zakynthos sau Skiathos a crescut cu peste 50%.

Şi numărul de aterizări/decolări a crescut în 2015 cu 13 procente faţă de anul precedent. 11.660 de zboruri au avut loc anul trecut, faţă de 10.200 în 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.