Peste 1.600 de candidați au susținut astăzi examenul la Medicină, în Timișoara-VIDEO

738

Peste 1.600 de viitori studenți din cadrul învățământului medical s-au prezentat astăzi la examen. Facultatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara a găzduit miercuri, 27 iulie, viitori studenți, veniți din diferite colțuri ale țării.

Proaspeții absolvenți de liceu și candidații care se aflau la a doua prezentare din cadrul examenului au fost susținuți. Părinții, dar și animăluțele de companie au venit încă de la ora 8.00 dimineața, pentru a le fi alături.

Cei mai mulți candidați s-au bazat pe cunoștințele acumulate pe parcursul a cel puțin un an de studiu, în domeniul medicinei. Viitorii studenți români au concurat într-o medie generală de 2,19 studenți pentru ocuparea unui loc.

Așteptările participanților au fost să promoveze examenul cu notă cât mai mare, pentru ocuparea unui loc bugetat. Altfel, cei cu note mai puțin satisfăcătoare sunt nevoiți să plătească o sumă considerabilă pe parcursul a 4 sau 6 ani.

Partea de sud a țării preferă cu predilecției zona de vest. Pentru susținerea examenului la medicină, cei mai mulți candidați prezenți au venit chiar din Gorj, de la primele ore. Județele Hunedoara și Arad au fost următoarele, ca și număr cantitativ de viitori studenți, după reprezentanții județului Gorj.

Facultatea de Medicină Generală a înregistrat un număr de 1.694 de participanți. Dintre aceste locuri, 407 sunt alocate de la buget și 265 de locuri cu taxă. Concursul pentru admiterea la toate programele de studiu, în limba română, se desfășoară în sesiunea din iulie 2016.

În cazul în care locurile nu sunt complet ocupate, se va organiza a doua sesiune de admitere, în luna septembrie, 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.