Până unde ajunge nesimțirea?! Fost prefect, amenințat pentru că a sesizat depozit de gunoi

171

Fostul prefect de Timiș, Mircea Băcală, a fost amenințat de un vecin, după ce ar fi îndrăznit să îl mustre pentru că a abandonat gunoi pe domeniul public, în fața blocului. Înaltul funcționar public a povestit întâmplarea pe Facebook.

Se pare că vecinul cu pricina a aruncat deșeurile ilegal imediat după ce zona ar fi fost curățată de operatorul de salubritate.

”Prietene, vecine, frate alb, galben, portocaliu, roșu sau negru, ieri autoritățile prin cei de la RETIM, au curățat locul ca în palmă. Mai pe înserate, după ce ai observat că s-a eliberat locul, te apucă hărnicia și începi să îți faci curat prin casă /apartament, boxă, garaj, dar și prin portbagajul mașinii și arunci tot ce consideri că nu ai nevoie. Te văd! Te salut în mod intenționat pentru că mi-e rușine de nerușinarea ta! A doua oară fac o glumă despre ceea ce faci ( un fel de bat șaua să priceapă iapa) și încerc să te conving ca acțiunea ta atrage mânia și dezgustul majorității celor care locuiesc în zonă. Apropo, locul clandestin unde se depozitează gunoiul se află la mai puțin de 50 m de geamul meu. Nu am cum să nu observ când faci un munte de gunoaie. Știai faptul că Politia Locală amendează asociația de locatari pentru asemenea actiuni, implicit și pe mine. Ce-ți pasă? La ce să plătești civilizat o firmă pentru gunoiul tău când poți împărții lejer o amendă cu alți 80 de vecini. Când am încercat să îți explic că ceea ce faci nu e corect ți-ai adus aminte că în portbagaj ai un obiect cu care ai putea să mă „corectezi” și ca să văd că nu e de glumă chiar l-ai „fluturat” în fața mea în timp ce cu stânga îmi arătai .

Evident, forțele sunt disproporționate și mă simt nevoit să te pun simbolic în vârful grămezii de gunoi.

Ce e de făcut? Pentru mine e clar, nu voi mai plăti amenzi, pentru nesimțirea și tupeul altora. Nici nu pot să fac eu educația cu „parul „! Oricât s-ar strădui cei din administrație, oricare ar fi ea, să adune… nu pot ei aduna câte rampe de gunoi puteți face voi! Apoi, dacă îmi aduc bine aminte, chiar te-ai plâns că “nimeni nu face nimic”!”, este postarea de pe Facebook a fostului prefect.

În aceste condiții, nici nu este de mirare că între blocurile din Timișoara se foormează mereu rampe clandestine de deșeuri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.