Pachete cu produse alimentare POAD către persoanele cu dizabilități și altor categorii vulnerabile

49

Începând din data de 12 iunie 2023, Primăria Municipiului Timişoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, distribuie pachetele cu produse alimentare, provenite din stocurile de intervenţie comunitară, către persoanele cu dizabilități gradul I și II (grav și accentuat), precum și altor categorii vulnerabile prevăzute la art.3, lit.c) din O.U.G. 84/2020.

Distribuirea pachetelor cu produse alimentare se face în limita stocului disponibil, din locația situată pe strada Lorena nr.35, doar pentru persoanele cu domiciliul/reședința pe raza Municipiului Timișoara, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00.
Toți beneficiarii care ridică produse alimentare trebuie să prezinte actul de identitate în original și certificatul de încadrare în boală, sau documentele doveditoare situației de vulnerabilitate, după caz.

Precizăm că, un pachet cu alimente cântărește aproximativ 25 de kg.
De asemenea, menționăm că, din data de 27.04.2023 până în 12.06.2023, se desfășoară distribuirea pachetelor cu produse alimentare către persoanele beneficiare de venit minim garantat, respectiv alocație pentru susținerea familiei, în cadrul POAD 2022-2023, program derulat în baza O.U.G. nr.84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.