Orșova, orașul cel mai nou al României, cu o istorie de peste două mii de ani. VIDEO

499

Periplul nostru doar în aparență haotic prin Banat ajunge inevitabil și la extremitatea sudică a provinciei. Mai exact, în de colțul extrem sud-estic, situat la margine de Dunăre, unde era cândva chiar granița dintre două împărății. Dar ce e mai important: granița dintre două lumi total diferite. Una era tributară Orientului și mersului mai tihnit al lucrurilor, cealaltă, de peste un munte, limita Europei Centrale, care deja intuise direcția ce trebuia urmată pentru o mai rapidă emancipare economică. Aici se întrevedeau semnele industrializării și schimburilor de produse între state, fie ele îndepărtate geografic.

La poalele munților Banatului, un defileu îngust reprezenta albia unuia dintre cele mai mari fluvii europene. Dunărea era cea mai directă cale de a transporta în sus și în jos o multitudine de mărfuri trebuinciose în partea răsăriteană sau centrală a continentului.

Cine nu a auzit de portul Orșova și de poziția deosebită pentru navigație pe care și-a adjudecat-o între celelalte porturi dunărene? De aceste locuri se leagă o mulțime de legende, unele cât se poate de veridice, altele țâșnind din fantezia localnicilor. O mică parte dintre acestea, dacă ar fi scoase la lumină și prezentate celor curioși, ar ilustra potențialul uriaș pe care-l reprezintă frumusețea sălbatică a locurilor. Și ar putea revigora, cu siguranță, turismul și navigația cu nave de pasageri pe bătrânul fluviu.

Orașul, simplu și cochet, ce se prezintă curioșilor, nu este deloc atât de vechi după cum se poate crede. Însă o locuire statornică e consemnată aici încă din zorii istoriei. Dar nu chiar pe aceste locuri. Orașul bătrân nu mai există. Nimic din ce se vede acum în semicercul înșirat pe dealuri nu este mai vechi de o jumătate de secol.

Orșova este un oraș complet nou, construit, între anii 1966 și 1971, pe dealurile ce străjuiesc Dunărea, râul Cerna și povârnișurile munților Almăjului. Fostele sate Coramnic, Tufări ori Jupalnic au astăzi statut de cartiere urbane.

Istoria localității este  străveche. Romanii veniți din sud, dar și din vest au avut nevoie aici de o fortificație întărită. Aproape nicicând în epocă nu a fost total pacificată această zonă. Veșnic se stârneau conflicte. Specialiștii militari au construit pe aceste locuri castrul Dierna, care făcea parte din provincia romană Dacia.

În documentele vremii, prima consemnare documentară a localității datează din perioada romană, cam din  secolul II. Scopul principal al așezării era de loc întârit pentru o garnizoană ce juca rol de apărare a limesului roman. Dar cu siguranță că se trăia în acele timpuri și dintr-un negoț înfloritor. Apropierea de celebrele băi ale lui Hercule fac din întreaga zonă una deosebit de atractivă pentru comercianții de tot felul. Tocmai datorită acestei importanțe militare și economice, la anul 193  localitatea este ridicată la statutul de municipium.

Mai apoi, după destrămarea puterii imperiale romane pe aceste meleaguri, trec, ca pe un adevărat culoar, nenumărate popoare prin zonă, care fie se stabilesc în împrejurimi, fie lasă doar o urmă efemeră ca un fir de fum.

O altă consemnare sigură se regăsește în celebra lucrare Gesta Hungarorum, unde localitatea este pomenită cu numele de Urscia. Era perioada conflictelor dintre triburile conduse de Glad și cele maghiare, din jurul anului 934. Același nume de Urscia mai este creditat și de localitatea Vârșet. Ar fi posibil ca aceste două localități să aibă denumiri asemănătoare.

După Evul Mediu timpuriu, așezarea apare din nou în scriptele vechi. E vorba de secolul al XIV-lea, când este menționată ca o cetate puternică, zidită din piatră, care de asemenea joacă rol de avanpost militar.

Dierna (Urscia) va fi motiv de dispută între domnitorul Litovoi și regatul Ungariei. Câteva sute de ani este proprietatea conducătorilor valahi. Dar soarta îi este pecetluită pe timpul când ban de Severin este Ioannes Corvinus (Iancu de Hunedoara), care cucerește orașul și îl alipește Regatului Maghiar, ca urmare a conflictelor cu domnitorul Vlad Dracul din Muntenia.

Dar nici influența Regatului Maghiar nu avea să fie suficient de puternică pentru a scăpa cetatea Orșovei de ocupația otomană. În 1524 aici se instalează puterea Semilunei, până la 1688. Se reorganizează zona și capătă rangul de sangeac, cu capitala la Orșova.

Cum nimic nu este definitiv pe aceste meleaguri dorite de mulți pentru poziția lor strategică, în veșnicele războaie dintre otomani și habsburgi, vine din nou rândul creștinilor să cucerească aceste locuri.

Portul din Orșova

În 1688, partea de est a Banatului este cucerită de armata condusă de generalul (Feldmarschalleutnant) Friedrich von Veterani. Numele acestui militar este pomenit și în ziua de zi. Multă lume nu mai știe de unde se trage numele peșterii Veterani și ce rol a jucat ea în războaie.

Generalul voia să blocheze orice posibilitate de înaintare în amonte sau în avalul Dunării a navelor de război turcești. În consecință, a ordonat căpitanului baron d’Arnau să studieze peștera cunoascută până atunci cu numele de Piscabara și să o transforme într-un fort militar de necucerit. Dar înainte de a fi total fortificată, navele turcești încep un atac furibund asupra ei, care avea să dureze 45 de zile de asediu continuu. Trupele habsburgice sunt nevoite să predea peștera fortificată. A fost numită în amintirea generalului, dar, ca multe alte obiective de pe malul apei, a fost inundată odată cu construirea centralei de la Porțile de Fier. Doar o mică porțiune se poate vizita venind de pe apă cu mici ambarcațiuni. Însă cea mai mare parte a Orșovei se află sub nivelul lacului de acumulare.

Este un dat al acestor locuri ca aici să se încerce diverse lucrări hidrotehnice pe vremea când asemenea lucrări inginerești erau în faza de pionierat. Între anii 1739 și 1740 militarii turci încep lucrări de canalizare și fortificare a gurilor Cernei. „Canalul Dierna” avea să ofere o protecție suplimentară cetății.

După trecerea Orșovei, iar după câțiva ani și a restului Banatului, sub administrarea militară habsburgică, aici avea să fie un avanpost de apărare a frontierei de sud împotriva raidurilor repetate ale trupelor turcești. Uneori, chiar formațiuni de bandiți și de haiduci treceau Dunărea pentru jafuri, acestea neavând vreo legătură cu trupele regulate militare. Cetatea mult disputată avea să treacă definitiv în administrare austriacă odată cu pacea de la Șiștov.

Garnizoana din cetatea Orșovei avea destul de mult de lucru pentru a apăra cel mai îndepărtat colț de sud-est al imperiului. Din 1768 aici avea să fie cantonată o garnizoană permanentă. Insula-fortăreață Ada-Kaleh, aflată la mică distanță în aval, a fost, alternativ, fie punct întărit al uneia, fie al celeilalte împărății. De aici se putea aștepta fie un atac, fie un sprijin la nevoie.

Începând cu anul 1772, Orșova va face parte din „Regimentul grăniceresc”, constituit pentru a apăra frontiera de sud. Spre a lega mai ușor garnizoana de centrul ei de comandă de la Caransebeș, în 1829 se dă în folosință șoseaua ce leagă cele două orașe bănățene de-a lungul defileului Cernei, iar mai în nord, urmând valea Timișului.

Orșova va trece prin alt moment greu în anul 1819. În urma unui conflict de frontieră nedorit, trupele de panduri foarte bine instruite ale lui Tudor Vladimirescu ajung la marginile orașului și provoacă mari distrugeri cetății.

Pe lângă caracterul de fortificație militară, odată cu relativa pace care a cuprins continentul după războaiele napoleoniene, Dunărea își urmează destinul de cale de navigație importantă ce leagă centrul european de marginile continentale răsăritene. Importanța portuară a orașului crește prin mărirea danelor, a capacității de navigație și a numărului de nave ce trec pe aici. În orașul care începe să se dezvolte apar primele birouri de comerț și agenții de navigație.

O altă cale terestră era doar un vis. Se voia de ani de zile realizarea unui drum circulabil pe malul nordic al fluviului. Cu mari eforturi și multă cheltuială, între anii 1834 și 1846 se contruiește drumul peste dealuri și munți, până în zona minieră din preajma exploatărilor de cărbune.

Dar povestea orașului dunărean va continua în numerele viitoare ale publicații noastre cu noi și interesante întâmplări legate de aceste meleaguri minunate.

LĂSAȚI UN MESAJ