Of, genetica! Of!

52

Muicăăă! Neamuleee! Vin-acilea de vezi, neamuleee! Că pică referendumu cela cu familia, de ne zisă dom primar şi dom părintele să ne ducem să-l votăm. Să punem ştampila pi „da”, ca să nu vie unii pi ici şa să nu ne mai lase să ne luăm nevastă după tradiţia noastră. Că d-acu, de-om ştampila „nu”, s-or mesteca în ograda noastră, neamule, şi ne-or da lege di la Iuropa, cum că a fi omu cu vo purcică, or cu vo curcă, aşa cum văzui la teleu că-i aceea, o actoriţă, cum îi zâce. Aceea de umblă pistă tot cu găina.

Că să ştiţi voi, ce zice ăia de-or veni, că să ia ei copiii di pi la noi, că ei nu pot face, că dacă-s om cu om şi muiere cu muiere, cum să-i facă pi copii, nu? Acuma, dacă aşa-i situaţia pi la ei, au şi ei dreptate, dacă le trebe suflet di copil la casă. Că mă şi minunai când o văzui pi actoriţa cu găina. Că mă întrebă şi ţaţa Gerghina di piste gard, că măcar di-a fi cucoş n-a fi mai pi-nţăles?

Mă întrebai cum să dăm noi bunătate di copii di la casă? Destul că-s vai di ei, sângurei, cu mă-sa şi tac-su duşi pin cele străinătăţuri să facă un ban, de plâng sărmanii copilaşi di dorul lor. Nu-i bine, dar gândii că mai bine plâng de dor, decât di foame, cum o păţesc alţii. Că să-mbată nu numai tac-su, ba şi mă-sa şi adorm pi marginea drumului, iar copilu de patru ani îi dă apă chioară ăluia micu de-o lună, doar să tacă din plânsul foamei. Dacă i-ar da mă-sa să sugă, ar adormi imedit, c-ar suge direct spirt curat.

D-apoi şi cei ce munciră. Veni pesta porcină şi le luă porcu din ogradă, de nu mai au de Crăciun un cârnat la copii. Auzâi, că, Doamne, ce nu să aude pin sat?!, zâsăi că auzâi că nici că făcură actele pentru despăgubire dupe porcii omorâţi. Că le dădea Iuropa banii, da nu făcură acte, nu făcură. Nu făcură ce trebui să facă. Nu ştiu cum a fi adevăru, că auzâi la teleu că făcură. Aşa să lăudară când îi întrebară reporterii. Na, cum îi treaba? Cine umblă cu cioara vopsită? Că cică urlă una de-i pi acolea pi la Iuropa, una de-a noastră, româncuţă, pupe-o ţaţa pi ea în frunte, că vrea să ne dea bani şi aceştia nu-i trimit hârtiile. Păi să-m zică mie ce şi cum, că i-oi trimite eu hârtii, dacă numa hârtii vrea, ca să capete bieţii oameni banii pi porcul lor din ogradă, de-şi luară de la gură şi munciră ca să-l crească, iar ei li-l luară. Cică bulgarii făcură din vreme dezinsecţie, cred că aşa-i zice, că pusără chimicale pi jos şi întinsără gard, piste o stă de kilometri, ca să oprească pesta. Nu luară porcu omului de la gura copiilor. Ei de ce putură?

Acu, zici şi tu, neamule, cu subect şi predicat, ezact ca ceia de la televizor. Cum îi situaţia?! Pe bune! Bine că pică referendumu, ori că-i rău? Auzâi pin sat pi la unii că nu i-a durut pi ei de familie. Că e unii mari care au ţiitoare fătucuţe ce le-ar putea fi copile. Că făcură aşa o modă, de-i zice trend, că-i de mărire să-ţi laşi nevasta şă copiii şi să trăieşti cu puicuţe tinerele. Atunce de ce le-o trebuit referendum? Că auzâi că cheltuiră o căruţă de bani pintru asta. Dădură bunătate de bănuţ pi buletine şi mai ştiu eu ce, afişe şi, auzârăţ?, pi pungi de pâine speciale cu lozincă că să votăm „Da”. Mai bine făceau o şcoală, să nu mai meargă copiii, iarna, pin nămeţii până-n gât, cine ştie câţ kilometri, că nu-i şcoală-n sat. Că de vine lupu, or mistreţu, ori ursu de-l sfârtecă pi copil? Atuncea ce-i? Atunci ce mai votăm? Oho! Câte nu s-ar fi putut face cu drăguţii aceia de bănuţi. V-un cămin pintru bătrânii ceia rămaşi sângurei, câte trei-patru în tot satu, nimeni tinăr să-i ajute, de n-au nici cine le aduce un pahar cu apă. Mănâncă un măr şi o bucată de mămăligă pi ziuă, dacă le au şi pi acelea. O mâncare caldă, un pat curat nu le-ar fi fost bun? De ce nu mă întrebarăţ pe mine, Muică!, să vă spui eu ce-i doare pi oameni.

Ce zâci neamule? Nu era mai bine? Că noi tot ne-om lua după cum am pomenit, nu ne trebui referendum pintru asta. Cum zâsără la referendum, căsătorie între un bărbat şi o femeie. Na, că-i chiar minune asta, de nu am mai pomenit aşa ceva în veac! Că-i şi de râs, zău aşa!

Mai auzâi şi mă minunai în mintea mea că cică greşâră, că pusără prag de participare 30 % şi că d-aceea n-or mers oamenii. Că ce are, iertare pintru vorba proastă, cu prefectura? Că dacă nu era prag, să duceau! Pi potopu se duceau. Nu fusă mai nainte pragu de 50 %? Crezură că dacă-l scad a fi bine, dar iote că nu fu. Nu-nţălesără că şi 30 îi prea nalt pragu. Bine zâsă cine zâsă că făr de prag nu mai ai de ce te-mpiedica, nici mai pici în bot, nici dai cu capu de pragu de sus. Dar vedeţi că nu-l ascultară pi acela, că bine mai zâsă. De reuşa referendumu, pe o parte, bine mai era. Ieream cu capu sus şi le mai arătam noi la Iuropa ce neam de haiduci suntem. Că, adica, nu-i cum zice ei, că suntem neam de hoţ la drumu mare şi prost de dă în gropi, că nici să fure nu ştie şi-i prinde şi nu mai ştiu a noştrii cum să dreagă legile, ca să ne scoată basma curată. De ieşea referendumu, mai puteam mătura cu unii pi jos, ca să-i învăţăm minte. Bine le făcură a noştrii că pusără UE, ce-a mai fi şi aia?, pi jar când le-o trântiră de la obraz că n-au nici atâta minte cât să-nţeleagă cum merg treburile pi la noi, ăştia de ştim a haiduci. Că noi, când haiducim, haiducim, nu glumă. Să nu se puie cu noi, că, vorba ceea: „de ce-au oltenii coatele ascuţite?. Ca să-şi facă loc pintre fraieri”.

Staţi aşa, că mai ştiu una adevărată: „de ce poartă oltenii mustaţă? Ca să mănânce la umbră”.

Şi ce, nu-i bine să-ţi faci umbră, să stai ca paşa la răcoare? Că mai e o vorbă tradiţională şi aceasta: „cum îţi aşterni, aşa dormi” şi „minciuna are picioare scurte”.

Aşa-i, neamule, aşa-i, n-ai ce zice. Că-mi povesti o colegă de-a fii-mi, că fii-mea-i studentă la Timişoara, în Banat, la cei de se ţin că „tot Banatu-i fruncea”. Mi-o povestit fata:

Tanti Gheorghiţa, am fost în satul bunicilor mei, la Satchinez, aproape de Timişoara, cu o treabă la primărie. Am rămas cu gura căscată. Să nu mai cunosc satul. Nişte case frumoase, îngrijite. Vreau să zic, nu case nou construite. Cele din bătrâni sunt întreţinute, de mai mare dragul. Una mai frumoasă ca alta. Primăria, toată termopane şi gresie şi faianţă. Biserica strălucea în soare. Toate străzile au trotuare ca la oraş, drumul, betonat până-n marginea satului. Vărul meu mi-a spus că mai toţi în sat au încălzire centrală cu gaz şi baie cu apă caldă permanent. Sunt acolo câteva sonde de petrol. De aceea este gaz. Vorba-i că s-au îngrijit să-l aibă cu folos pentru oameni. De latrină în fundul grădinii au uitat. Curţile pentru găini, pietruite, la stradă flori şi pomi frumos aliniaţi. O şcoală mare, cu multe ferestre.

— De unde avură, bre, aceia, bani pintru asemenea minuni?, întrebai eu pi fată.

— Au accesat bani europeni. Primarul a făcut proiecte, oamenii sunt gospodari… Acesta-i rezultatul. Sincer, mă bate gândul să mă mut acolo când termin facultatea. Să fiu profesoară la şcoală.

Io-te, muică, că se poate. Se poate, dacă ne ţinem de treabă şi nu de cioace.

 Liliana Ardelean

P.S.  Familie — a) totalitate a persoanelor unite prin legături de sânge sau prin alianţă.

  1. b) soţul, soţia şi copiii lor.

Observaţi cum sună prima definiţie a familiei, cea care este trecută pe primul loc. Trageţi singuri concluziile. Pentru mine e foarte clar că eu şi fiica mea, deşi eu sunt divorţată de tatăl ei, constituim o familie.

Căsătorie — uniune legală, liber cosimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii.

Nu vi se pare că nu se poate pune semnul egal între familie şi căsătorie? De ce am vorbit despre sensul acestor două cuvinte cred că este lesne de înţeles.

A mesteca,  a amesteca,  a se amesteca. Destul de frecvent aceste cuvinte sunt folosite greşit, unul în locul altuia. A mesteca înseamnă a sfărâma un aliment cu dinţii, după care se amestecă şi se înghite; a amesteca este procesul de a face un amestec între două sau mai multe lucruri, substanţe etc.; a se amesteca, în formă reflexivă, se poate foarte bine traduce prin a-şi băga nasul unde nu-i fierbe oala, intervenţie nechemată, nedorită.

Dezinsecţia înseamnă operaţie de distrugere a insectelor, în timp ce dezinfecţie sau dezinfectare este operaţia destinată distrugerii microorganismelor patogene, pentru a împiedica propagarea bolilor contagioase.

Cu totul altceva este deratizarea: stârpire a şoarecilor şi şobolanilor prin otrăvire cu substanţe chimice.

Haiduc — ei, bine, aici avem puţin de furcă. Cred că veţi fi miraţi de cât de multe şi diferite sensuri are acest cuvânt. Vă las să alegeţi dintre ele care vi se pare că sunt cele potrivite cu accepţiunea curentă din poveştile româneşti.

— soldat de infanterie în vechea armată maghiară

— mercenar ungur în vechea armată română

— soldat român

— paznic al închisorilor

— jandarm, poliţai

— nume de câine ciobănesc care goneşte lupii şi se îndepărtează mult de stână

— om răzvrătit împotriva ordinii sociale, care făcea parte dintr-o ceată, se ascundea în păduri şi jefuia

— om care fura de la cei bogaţi pentru a împărţi averile celor săraci. (Cred că nu greşesc dacă susţin că-n zilele noastre a suferit niscai mutaţii. Om care a furat, nu are importanţă de unde ori de la cine, devenind el însuşi foarte bogat, fără a se mai osteni să facă împărţeală cu cei săraci. De, ce să zicem, astea-s vremurile! Până şi ciupercile au simţit nevoia să adopte mutaţii. Le zice genetice. Au devenit, din comestibile, otrăvitoare. Of, genetica, of!)

Adica — aici e simpu. Lipseşte căciula la a-ul final. Ce mare lucru vor zice unii. Aşa-i. Nu-i decât o căciulă, dar nu ştiu de ce sunt atât de exagerat de sensibilă, încât mă ia cu friguri când ea lipseşte. Am o senzaţie neplăcută de prezenţă a inculturii crase. Vă rog frumos, încercaţi să spuneţi ADICĂ. Puneţi căciula la locul ei!

Noştrii  asta-i boacănă rău de tot. Asta înseamnă analfabetism curat. Noştri se scrie întotdeauna, absolut întotdeauna cu un singur „I”. Un „i”, fraţilor! Unul singur! Unuuul!

L.A.

LĂSAȚI UN MESAJ