O sută de copii instituționalizați întâmpină venirea școlii, în cadrul vesel al Orei lui Robert

63

„Back to School” este tema ediției a IV-a a Orei lui Robert care se va desfășura luna aceasta la Timișoara. 100 de copii, majoritatea instituționalizați, și nu numai, sunt așteptați să ia parte la atelierele de joc și joacă pe care organizatorii le pregătesc pentru ziua de sâmbătă, 26 august 2023. Locația a fost aleasă cu gândul la bună-dispoziție, spațiul verde al Iulius Garden asigurând cadrul potrivit pentru ediția de vară a Orei lui Robert.

„Ora lui Robert” este un proiect educativ pentru copii, desfășurat predominant prin mișcare fizică și joc, alături de mari sportivi, de aceea, o surpriză a ediției o constituie prezența la Timișoara a campioanei olimpice la spadă, Ana-Maria Brânză, în calitate de ambasador al mișcării pentru sănătate și incluziune.
Mai precis, Robert Năstasie – sportiv performanță, va susține evenimentul principal, alături de echipa sa de organizare. Roxana Morun – prezentator TV, se alătură evenimentului, pe care îl va anima cu multă energie pozitivă. 50 de voluntari vor fi prezenți printre participanți, pe care îi vor coordona în desfășurarea atelierelor destinate dezvoltării atenției, îndemânării, forței și vitezei de reacție și a spiritului de echipa.
Cuvântul de ordine va fi veselia, care sperăm să se citească la final pe chipurile participanților.
Ca la fiecare ediție, organizatorii au pregătit numeroase surprize, iar pentru că finalul lunii august ne face să ne gândim la începutul unui nou an școlar, participanții vor pleca acasă cu ghiozdane noi, pline cu daruri necesare unei bune prezențe la școală.
Evenimentul este organizat de asociația nonguvernamentală Ora lui Robert alături de asociația Rotaract Ripensis Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, care sprijina proiectul printr-o serie de activități conexe ce implică „gimnastica minții”.

Ora lui Robert este inițiată de Robert Andrei Năstasie, fost sportiv de performanță și absolvent al Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” Bacău. Experiența sa în lucrul cu tinerii și copiii, alături de dorința de a-i ajuta pe aceștia pentru o mai facilă integrare în societate, reprezintă atuurile care conduc la reușita acestui proiect.
„În contextul educațional actual, în care copiii nu primesc cunoștințe aplicabile în viața pe cont propriu, aducem o alternativă integrată focusată pe cooperare, compasiune, și totodată accesibilă și distractivă, care abordează toate dimensiunile personalității copilului. Misiunea noastră este să contribuim la creșterea gradului de incluziune al acestor copii în viața comunității”, transmite Robert Năstasie, coordonatorul proiectului.
Proiectul „Ora lui Robert” a debutat în anul 2021 cu participarea a peste 50 de copii și tineri, în anul 2022 numărul acestora a depășit 70, iar în 2023 numărul participanților ajunge la câteva sute. Numai la ediția a III-a din data de 29 aprilie au participat 100 de copii și tineri!
Misiunea asociației este de a susține dezvoltarea copiilor vulnerabili prin mișcare și educație informală, de a-i ajuta să-și dezvolte inteligența emoțională și să se integreze mai ușor în mediul școlar și în societate.
Mai multe despre „Ora lui Robert” găsiți pe www.oraluirobert.com și pe
https://www.facebook.com/OraLuiRobert.

Vă așteptăm pe 26 august 2023, începând cu ora 10:00, la Iulius Garden să ne susțineți cauza.
Motto: Mediul nostru este distractiv, dar scopul nostru este unul serios.

Desfășurarea ediției a 4-a „Back to School” este posibilă datorită implicării sponsorilor:
▪ Eveniment organizat cu sprijinul: Profi Rom Food România
▪ Parteneri principali: AutoCardo – Dealer autorizat Volvo, Rotary Club Ripensis din Timisoara, Dental Experts – Clinica Dentara Prof. Dr. Bratu, Iulius Town Timișoara
▪ Susținut de: Rotaract Club Timisoara Ripensis
▪ Partener educațional: Universitatea de Vest din Timișoara

ASOCIAȚIA „ORA LUI ROBERT”
Str. Turda, nr. 7A, 307200, Timiş oara, România , C.I.F. 47061810
înființată conform Încheierii Civile nr. 17768/ 13.09.2022 , Judec ătoria Timișoara, dosar nr. 22687/325/2022 înregistrată în registrul Spec ial al Asociațiilor și Fundațiilor nr. 129/ 04.10.2022
IBAN (RON): RO95BTRLRONCRT0654843201
IBAN (EUR): RO45BTRLEURCRT0654843201
Banca Transilvania, Agenția Unirii, T imișoara
Tel: +40-762-765.703
Email: contact@oraluirobert.com
www.oraluirobert.com.

▪ Partener media: Radio KissFM
▪ Sponsori: Petro Vaselo Winery, Madame Magnifique, Violette Boutique Des Fleurs & Flori Holland, Tudor. Personal Tailor, CineFilmArt, Sky Rooftop Restaurant, GUAU café y pan, Dental Expert, Petro Vaselo, Madame Magnifique, Viollete Boutique des Fleurs, Tudor Tailor, CineFilmArt, Sky Restaurant, Guau, Șosetăria.
Președinte Asociația „Ora lui Robert”
NĂSTASIE Robert-Andrei
Tel.: +40 762 765 703
E-mail: contact@oraluirobert.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.